Ayrton Senna – 10 ani în imagini (21/41)

senna21_02Senna îşi evaluează şansele de a ajunge din nou campion mondial.

Înainte de etapa a 13-a a campionatului mondial (Portugalia) Prost stârnise o controversă declarând că inginerii de la Honda îl favorizează pe Ayrton şi că motorul acestuia este mai puternic. Dar fie şi aşa, în Senna fierbea o determinare cum puţini alţi piloţi au avut vreodată. Iar ţinta lui, campionatul mondial, se afla cam prea departe pentru preferinţele sale, francezul conducând ostilităţile cu 20 de puncte.

În timpul cursei, Senna, plecat din pole pierde prima poziţie în faţa lui Berger. Per total, maşinile Ferrari au avut avantajul la Estoril dar a urmat una din fazele legendare ale anului 1989: Mansell ratează oprirea la boxe, nu aşteaptă să fie împins înapoi ci selectează reverse şi merge cu spatele pe linia boxelor. Mişcare pentru care avea să fie descalificat. Dar, fie nu l-a văzut, fie a decis să îl ignore, Mansell a trecut de câteva ori pe lângă drapelul negru fluturat pentru el. Nu l-a putut opri decât monopostul McLaren Honda a lui Senna, cu care Mansell tocmai se angajase într-o dispută. Ambii, piloţi agresivi, au decis să nu lase nici un centimetru de pistă pentru celălalt şi cele două maşini au ieşit de pe circuit într-un nor de praf. Şansele lui Senna de a-l ajunge din urmă pe coechipierul său în lupta pentru campionat deveneau tot mai minuscule.

Rezumatul cursei:

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (2/41)

Senna in rainy Estoril

Spre finalul sezonului 1984 Senna îşi încercase mâna cu maşinile Toleman şi ajunsese la concluzia că dacă vroia să aibă ocazia să ţintească campionatul mondial trebuia să urce în alt monopost. A ales Lotus.

După ce a ieşit din cursă de pe locul 4 în Brazilia cu probleme electrice urmează runda a 2-a a anului competiţional 1985: Marele Premiu al Portugaliei de la Estoril. Senna reuşeşte primul său pole position. Şi într-o cursă dominată de ploaie tânărul Senna surprinde din nou: câştigă cursa în faţa unor rivali mai puternici cu un interval de peste 1 minut.

Senna însuşi ne prezintă cursa:

Imaginea zilei – 22 februarie 2009

Alain Prost in Portugal, 1993

Pe 26 septembrie 1993 Estoril gazduia o noua editie a Marelui Premiu al Portugaliei. Ca in majoritatea curselor din acel an echipa Williams fura primele doua pozitii, de data aceasta cu Hill in pole position. De pe trei pleca Mika Hakkinen la prima lui cursa pentru McLaren, urmat de Senna, Alesi si Schumacher.

Inainte de start, Williams-ul lui Hill refuza sa porneasca si Damon va lua startul de pe ultima pozitie. La start, Hakkinen porneste puternic, urmat de Senna si Alesi pe exterior. Alesi iese primul, urmat de Senna, Hakkinen si Prost.

In turul 20 motorul lui Senna explodeaza iar Hakkinen si Alesi intra la boxe. Prost se vede conducand cursa, urmat de Hill care recuperase imens cu ajutorul unei masini ce condusese multe curse in ultimele doua sezoane. Cele doua Williams aveau o strategie cu o singura oprire la boxe si au oprit in tururile 29 si 30 permitandu-i lui Schumacher sa preia conducerea cursei.

Berger intra la boxe cateva tururi mai tarziu, si la iesire vireaza brusc la stanga, ii taie calea lui Warwick (Footwork) si izbeste din plin bariera.

In ultima parte a cursei Prost lupta sa il ajunga pe Schumacher insa trece linia de sosire la o secunda in urma acestuia. Dar un loc doi ii asigura castigarea celui de al 4-lea titlu mondial cu doua curse inainte de terminarea sezonului.