Ne mutăm!

Sezonul 2012 de Formula 1 este pe cale să înceapă. Ce moment mai bun ca F1GP să își lanseze noul site? Am muncit din greu, susținuți de voi și de pasiunea pentru Formula 1. Am primit ajutor din cele mai neașteptate surse (mulțumim YuunoHosting!) și putem continua să vă ținem la curent, într-o formă nouă.

În ceea ce privește Formula1GrandPrix.wordpress.com, site-ul va fi în continuare activ, aici veți putea găsi toate articolele noastre din cei 3 ani care au trecut de la lansare. 3 ani cu peste 80.000 de vizite, peste 1200 de posturi și aproape 2000 de comentarii. Vă mulțumim pentru susținere și vă așteptăm să urmărim împreună ceea ce se anunță a fi un nou sezon palpitant, cu o linie de piloți încununată de 6 campioni mondiali și noi schimbări în regulament și în domeniul tehnic.

A început Dakar 2012

Deși nu are legătură cu Formula 1, nu putem ignora a 33-a ediție a raliului continental Dakar. Fostul Paris – Dakar, care de 4 ani are loc pe continentul sud american, va începe pe coasta atlantică a Argentinei (Mar del Plata), va trece prin Chile și se va încheia în Peru, la Lima, pe țărmul Pacificului.

Detalii pe site-ul competiției.

Fast Lap – 19 decembrie 2011

Schimbări la Hispania
Colin Kolles, românul care a ținut în viață zbuciumata echipă spaniolă a fost înlocuit cu Luis Perez Sala, fost pilot la Minardi în 1988 și 1989. Se pare că Grupul Thesan, cel care deține momentan Hispania, încearcă să mute operațiunea cu totul în Spania, de aceea renunțarea la serviciile lui Kolles și semnarea lui Pedro De La Rosa. Al doilea pilot al echipei nu a fost încă anunțat, după cum declara și noul director, Perez Sala, acest anunț ar fi prematur având în vedere că echipa se confruntă momentan cu multe alte urgențe (dezvoltarea monopostului, asigurarea motorizării, aerodinamica).

Hulkenberg la Force India
Echipa indianului Vijay Mallya renunță la Adrian Sutil după 4 ani, cooptându-l pe germanul Nico Hulkenberg. Acesta a fost pilot de teste anul acesta după ce Williams au renunțat la el în favoarea sponsorizării aduse de Maldonado. Sutil rămâne momentan fără loc, șansa sa fiind chiar echipa Williams.

Toro Rosso renunță la ambii piloți
După ce Alguersuari și Buemi au fost asigurați că vor continua cu Toro Rosso și în 2012, ambii au fost eliminați din echipă după o întâlnire a comitetului director Red Bull. Crescuți și școliți în academia Red Bull, se pare că cei doi nu mai sunt juniori după 3 sezoane cu echipa italiană, fapt ce contrazice rolul echipei de a forma piloți juniori pentru echipa mai mare, Red Bull. Locul lor a fost luat de Daniel Ricciardo și Jean-Eric Vergne (campioni Formula 3 Britanică și vicecampioni World Series by Renault).

Mihai Marinescu încheie testele de la Barcelona

În a doua zi de teste de la Barcelona, Mihai Marinescu a terminat al treilea, însă mult mai aproape de locul întâi. Între Cristopher Zanella și Mihai Marinescu s-a interpus germanul Markus Pommer, debutantul care a dovedit o viteză ieșită din comun. Mihai ne descrie pe site-ul personal părerea sa despre cele 2 zile de teste:

Sunt foarte mulțumit de cele doua zile de teste de la Barcelona. Am avut în sfârșit timp suficient de a încerca cu calm și răbdare tot ceea ce în decursul anului nu eram siguri că a funcționat bine sau am avut dubii, plus alte idei complet diferite față de ceea ce eram obișnuiți (…) Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că piloții noi nu se dădeau la o parte atunci când mergeau încet/reintrau la boxe, ne-au încurcat destul de mult atunci când ne aflam în ture rapide, în special pe gume bune. În timpul anului nu a fost așa, piloții se respectau între ei!

Rezultatele combinate ale zilei a doua de teste:

1. Christopher Zanella, 1:37.075s
2. Markus Pommer, +0.014s
3. Mihai Marinescu, +0.108s
4. Alex Fontana, +0.258s
5. Edoardo Liberati, +0.304s
6. Riccardo Brutschin, +0.351s
7. Daniel McKenzie, +0.403s
8. Kelvin Snoeks, +0.499s
9. Vittorio Ghirelli, +0.500s
10. Matheo Tuscher, +0.533s

Mihai Marinescu printre primii la testele F2 de la Barcelona

Mihai Marinescu participă zilele acestea la testele de iarnă ale Formulei 2. În prima zi (patru sesiuni disputate astăzi), Mihai a ocupat pe rând locurile 2, 5, 1 și 4 pentru a ocupa poziția a doua la general, când timpii celor 4 sesiuni au fost adunați pentru timpul final. Brașoveanul s-a situat la 0.142s după spaniolul Miki Monras, care continuă forma foarte bună cu care a continuat campionatul. Mihai a demonstrat și el că podiumul obținut în toamnă pe acest circuit nu a fost o întâmplare. Pilotul nostru va participa și la sesiunea de mâine, toate acestea pentru a se menține în formă, ținta sa declarată fiind participarea în WSR sau GP2 în anul ce vine.

Pe lângă mai vechii piloți din F2 (Monras, Marinescu, Zanella, Snoeks sau Bortolotti) testele de la Barcelona au fost dominate de piloți tineri, cum ar fi Alex Fontana (campion European F3 Open), Markus Pommer și Maxime Jousse (Formula 3 Germană) sau Scott Malvern (finalist al premiilor Autosport BRDC și protejat al McLaren).

 1.  Miki Monras           1m35.950s
 2.  Mihai Marinescu       1m36.092s  + 0.142s
 3.  Christopher Zanella   1m36.533s  + 0.587s
 4.  Vittorio Ghirelli     1m36.723s  + 0.773s
 5.  Markus Pommer         1m36.874s  + 0.924s
 6.  Maxime Jousse         1m37.292s  + 1.324s
 7.  Alex Fontana          1m37.439s  + 1.489s
 8.  Scott Malvern         1m37.641s  + 1.691s
 9.  Edoardo Liberati      1m37.656s  + 1.706s
10.  Kelvin Snoeks         1m37.685s  + 1.735s
11.  Hector Hurst          1m37.710s  + 1.760s
12.  Riccardo Brutschin    1m37.932s  + 1.982s
13.  Daniel McKenzie       1m38.726s  + 2.774s
14.  Aaron Steele          1m39.320s  + 3.370s
15.  Sasha Radola          1m39.406s  + 3.456s
16.  Mauro Calamia         1m39.448s  + 3.498s
17.  Sandro Zeller         1m40.389s  + 4.839s
18.  Alex Craven           1m43.393s  + 7.443s