Programul testelor şi lansărilor de maşini 2012

Teste 

Pînă la începerea testelor de pregătire pentru sezonul 2012 au mai rămas 15 zile şi programul acestora este următorul:

  • 7-10 februarie 2012  circuitul Jerez
  •  21-24 februarie 2012 circuitul Barcelona
  •  1-4 martie 2012  circuitul Barcelona

După 4 ani absenţă testele între curse au revenit. Mai exact vorbind, va fi o sesiune de teste între etapele 4 şi 5, adică înainte de cursele europene. Sesiunea va avea loc pe 1-3 mai 2012 pe circuitul Mugello.

Se pare că nu toate echipele vor veni la prima sesiune de teste în Jerez cu maşinile pentru 2012. Mercedes şi Marussia au anunţat că îşi vor testa noile maşini pe circuitul din Barcelona pe 21 februarie, folosindu-le pe cele din 2011 în prima sesiune de teste. Despre echipa HRT se zvonea că nu vor reuşi să vină la Melbourne cu noul bolid, nemaivorbind de teste, deci se pare că cel puţin 3 echipe vor avea maşini din 2011 pentru primele teste din acest an.

Kimi Raikkonen urmează să testeze pe 23 şi 24 ianuarie pe un monopost Renault R30 din 2010 pe circuitul de la Valencia.  Aceste teste sunt destinate să-l ajute pe campionul din 2007 să se acomodeze cu un bolid de F1. Reamintim că finladezul a lipsit de pe grila Formulei 1 timp de 2 ani.

Lansări 

În ceea ce privește lansările noilor maşini, avem următorul program:

26 ianuarie  Caterham CT01 va fi prezentată pe coperta revistei F1 Racing
1 februarie McLaren MP4-27 va fi prezentată la sediul echipei în Woking
3 februarie  Ferrari 663  va fi prezentată la sediul echipei în Maranello
3 februarie  Force India VJM05  va fi prezentată pe circuitul din Silverstone
5 februarie Lotus F1  va fi prezentată online pe site-ul oficial al echipei
6 februarie  Sauber C31   va fi prezentată pe circuitul din Jerez
6 februarie  Red Bull RB8  va fi prezentată online pe site-ul oficial al echipei
21 februarie  Mercedes W03   va fi prezentată pe circuitul din Barcelona
21 februarie  Marussia  F1 va fi prezentată pe circuitul din Barcelona

Echipele Williams şi Toro Rosso nu au anunţat încă cînd vor prezenta maşinile pentru 2012.

Anunțuri

A început Dakar 2012

Deși nu are legătură cu Formula 1, nu putem ignora a 33-a ediție a raliului continental Dakar. Fostul Paris – Dakar, care de 4 ani are loc pe continentul sud american, va începe pe coasta atlantică a Argentinei (Mar del Plata), va trece prin Chile și se va încheia în Peru, la Lima, pe țărmul Pacificului.

Detalii pe site-ul competiției.

De vacanță

Formula 1 a intrat în vacanță cu o cursă leșinată, în care cele mai importante evenimente au fost defecțiunile la cutiile de viteze ale lui Vettel și Hamilton. Am mai văzut un duel Alonso – Button pentru locul 3, câștigat de englez care l-a propulsat astfel pe Webber pe podiumul campionatului și pe Massa făcând „gogoși” în fața fanilor brazilieni. Poate cel mai bun lucru făcut de Massa în 2011.

Și uite așa, sezonul 2011 intră în istorie consacrând dominația absolută a lui Vettel și Red Bull, spectacolul readus de Pirelli și de DRS plus un an bun pentru Button, care l-a bătut suprinzător pe Lewis Hamilton în clasamentul final. Acesta a avut un an prost, frustrat de diferența de performanță dintre RedBull și McLaren plus ceva probleme în dormitor. Alonso se zbate ca peștele pe uscat la Ferrari, privind neputincios cum cariera i se scurge printre degete. A ratat titlul numărul 3 de 2 ori până acum, ambele la mustață, iar anul ăsta a terminat pe 4, la o infinitate de puncte de Vettel. Rosberg l-a mai bătut o dată pe marele Schumacher care a fost parcă mai viu decât anul trecut, din păcate suferind în calificări și fiind implicat în incidente inutile. Cam ăsta ar fi rezumatul unui sezon bun, nu știu dacă ar mai fi ceva de adaugat…

Pentru 2012 ne așteptăm la o revenire a lui Ferrari, pentru că regulile vor bana blown exhaust-ul folosit de Red Bull și McLaren dar anticipez că avansul Red Bull e suficient de mare să se păstreze în frunte. Vettel este într-o formă perfectă și nu sunt semne că a obosit câștigând. Dimpotrivă, e mereu flămând de victorii, pole-uri, tururi rapide și recorduri. Lewis și Alonso vor trebui să beneficieze nu doar de o mașină bună dar vor trebui să se scuture și să regăsească forma ce i-a facut campioni. Noi nu putem decât spera că lupta va fi încinsă. Mă cam îngrijorează însă deciziile comisarilor de cursă și regulamentul care devine din ce în ce mai drastic în privința duelurilor roată la roată. Piloții nu vor mai avea voie să revină la trasa ideală odată ce au părăsit-o ca să apere poziția.

Până la anul, să consemnăm că FOTA se destramă, Red Bull, Ferrari și Sauber au plecat deja din FOTA, anticipându-se că Toro Rosso îi va urma. O altă schimbare imporantă e că BBC-ul nu va mai transmite decât 10 curse live iar Martin Brundle (comentatorul meu preferat) va pleca la Sky în 2012. Păcat, pentru că 2011 a fost cel mai bun an în materie de producție TV, BBC-ul oferind adevărate regaluri – 4 ore de transmisie la fiecare cursă – reportaje, interviuri, montaje superbe, totul în HD și beneficiind de prezentatori de primă clasă: alături de Brundle au fost DC, EJ și Jake Humphrey. Ei au îmbogățit cursele cu umorul, inteligența și pasiunea pentru motorsport. Destrămarea acestui dream-team va diminua experiența Formulei 1 pentru noi, fanii.

Dar să nu picăm de acum în butoi, de abia s-au oprit motoarele, se lasă liniștea peste duminicile noastre și încet-încet, țiuitul din urechi dispare și e înlocuit de clinchet îndepărtat de zurgălăi… vine Moșul, sarmalele, cadourile, familia, prietenii, șampania de Revelion și uite așa ne trezim în ianuarie citind unde merge Kubica și dacă Rubens sau Sutil vor fi pe grila de la Melbourne.

Webber semnează pentru încă un an cu Red Bull Racing

În ciuda tuturor speculațiilor, pornite de locul primit de Ricciardo (pilot Red Bull) la Hispania, Marc Webber a semnat cu Red Bull pentru încă un an de zile. Știrea a fost publicată de cotidianul finlandez Turun Sanomat și ne spune că Red Bull vor face public acest nou contract în weekendul cursei de la Hungaroring.

Deși atât Dietrich Mateschitz cât și Christian Horner au afirmat că vor avea aceiași piloți anul următor, nimeni nu i-a crezut, ziariștii văzându-l până și pe Lewis Hamilton în al doilea loc Red Bull. Sau pe Kimi Raikkonen. Horner declară: „Sunt mulțumit de cei doi piloți ai noștri. Se forțează unul pe celălalt și nu îmi pot imagina ca altcineva să conducă una din mașinile noastre sau pe Mark Webber la o altă echipă în 2012.

Mark Webber a sosit la Red Bull în 2007 după ce a debutat în 2002 cu Minardi, a trecut la Jaguar în 2003 și la Williams în 2005. Australianul de 35 de ani are 6 victorii la activ, toate alături de Red Bull Racing.

Kubica în proces de revenire în F1

Deși zvonul, negat de altfel de Red Bull, că Kimi Raikkonen va reveni alături de Sebastian Vettel anul viitor domină titlurile ziarelor, mult mai aproape de revenirea în Formula 1 se află polonezul Robert Kubica.

Petrov și Heidfeld au obținut podiumuri în Australia și Malaezia și apoi, deși Renault a scăzut semnificativ în formă, au început din nou să se apropie de podium, echipa deținută de Genii Capital anunțând un nou pachet aerodinamic pentru următoarele curse. Însă adevărata pierdere a echipei a fost Kubica, cel care a făcut minuni cu o mașină Renault mai slabă decât cea de anul acesta. Atingerea lui Robert s-a simțit când polonezul a prins cu mașina de anul trecut podiumuri în Australia și Monaco. După accidentul de raliu din februarie, Robert s-a aflat în continuă recuperare și într-un interviu de pe siteul echipei a declarat că se simte din ce în ce mai bine, a ajuns la greutatea normală și a început din nou să meargă neasistat.

Sunt satisfăcut de direcția în care merg lucrurile. Suntem la zi cu ceea ce ne-am propus și din fericire nu au apărut complicații. E încă prea devreme ca să pot spune o dată la care voi reveni dar graba nu este prioritară acum.” Întrebat dacă accidentul l-a afectat psihic, polonezul a spus că „nu îmi amintesc  accidentul. Sunt conștient de urmările acestuia. Deci pentru mine, e ca și cum nu s-ar fi întâmplat. Sunt un pilot Lotus Renault GP. Îmi este dor să nu pilotez în sezonul actual dar treaba mea cu echipa de la Enstone nu s-a terminat încă.

Williams Renault revine în F1

Williams a semnat un acord pe 2 ani cu Renault pentru folosirea propulsoarelor franceze. Echipa engleză se va alătura astfel echipelor Renault, Red Bull și Lotus, toți aceștia folosind motoare de 2,4l în v8 oferite de Renault până în 2014. Ultima dată când Williams și Renault au lucrat împreună (1989 – 1997) au obținut 4 titluri la piloți, 5 titluri la constructori și 63 de victorii.

Renault rămâne în Formula 1 pentru a obține succes într-un mod eficient ca și costuri. Noul parteneriat cu Williams prezintă un mare potențial și va adăuga la succesul obținut cu ceilalți parteneri ai noștri. Pașii urmați de Williams în anii din urmă fac parte dintr-un plan riguros de a obține succes pe plan comercial și tehnic. Din 2012, faptul că vom furniza motoare pentru 4 echipe ne pune în fruntea pieței iar în afara pistei, participarea în Formula 1 va fi o platformă de marketing pentru compania mamă Renault, și vom încerca să aducem această asociere mai aproape de fanii şi clienţii nostri din întreaga lume” a declarat Bernard Rey, președintele Renault Sport F1.

Suntem încântaţi şi aşteptăm cu mare interes parteneriatul cu Renault. Acesta reuneşte echipa de Formula 1 cu un producător de autovehicule lider la nivel mondial şi completează noua noastră relaţie cu Jaguar. În acelaşi timp le suntem recunoscători celor de la Cosworth: au fost un partener corect şi sigur atât pe circuit cât şi în afara acestuia în ultimii doi ani. Relația noastră anterioară cu Renault a fost cea mai de succes din existența Williams dar nu vom contempla prea mult trecutul. Trebuie să privim spre viitor  și să ne reconstruim reputația pe pistă și sper ca anunțul de astăzi să contribuie la asta” a spus Frank Williams, șeful echipei engleze.

Coechipierul ideal

Se tot discută zilele astea că cei de la Ferrari îl vor pe campionul mondial din 2009 Jenson Button în locul brazilianului Massa. Prima mea impresie a fost că această ştire este doar o speculaţie a mass-mediei pentru rating, evident. Am stat şi am cugetat un pic şi mi-a trecut un gând interesant prin cap. De ce să nu-l vrei pe Button în echipa ta? Deşi nu am fost mare fan al lui niciodată (îl simpatizam când era la BAR Honda), trebuie să recunosc că este o piesă extrem de valoroasă pe tabla de şah a Formulei 1. Practic este coechipierul perfect pus lângă un alt pilot foarte talentat. Un fel de Webber de anul trecut lângă Vettel. Nu numai că este un sprijin bun al pilotului cu numărul 1 dar este capabil să fie uneori chiar mai bun decât acesta. Este varianta mai bună a lui Massa de la Ferrari şi a lui Webber anul acesta la Red Bull.

Nu mă înţelegeţi greşit, nu zic că Hamilton este neapărat #1 şi că Jenson o să stea în spatele lui tot anul, însă când simte că nu poate juca un rol mai important decât pilotul de sprijin atunci nu face scandal precum alţii… vezi Webber când a zis „Not bad for a number two driver” sau Massa în numeroasele lui declaraţii de genul acesta.

Îl consider cel mai bun coechipier pentru că atunci când trebuie să fie pilotul cu numărul doi se sacrifică pentru binele echipei şi o face cu măestrie, iar atunci când se iveşte şansa este un pilot numărul unu la fel de bun, ba chiar excelent.

Anul trecut Hamilton a dominat clar la McLaren şi a fost 100% pilotul numărul unu iar Button şi-a făcut treaba şi a jucat rolul pilotului secundar cu măestrie adunând puncte pentru echipă şi astfel transformând McLaren în vicecampioană în faţa celor de la Ferrari. Anul acesta în schimb poate fi altfel pentru Jenson. Hamilton este într-o formă mai slabă. Mă corectez, nu o formă mai slabă ci îi lipsesc nervii de oţel, este un pic pierdut cu firea şi atunci concentraţia lui nu este la 100%. Aşa se pierd cel mai uşor puncte. În momentul în care Hamilton „a luat-o pe arătură” şi lucrurile arătau prost pentru McLaren, Jenson a scos asul din mânecă şi a salvat echipa (vezi Monaco şi Montreal anul acesta).

Anyway, Jenson pare a fi pilotul echilibrat, care reușește pentru echipă în diverse circumstanțe. Înţeleg de ce Ferrari îl vrea în locul lui Massa iar Red Bull în locul lui Webber… sau cel puţin aşa se zvoneşte.