1982 – Runda 8, Canada


Într-un tribut în cinstea pilotului lor naţional, canadienii au redenumit circuitul de pe insula Notre Dame din Montreal „Gilles Villeneuve”. Nu că amintirea micului francezo-canadian se va ofili vreodată. În încercarea de a evita vremea rece şi ploioasă a toamnei, Marele Premiu al Canadei a fost mutat în luna iunie şi la o săptămână după cursa din Detroit. O „flotă” de camioane au transportat toate maşinile şi materialele pe distanţa de 580 de mile până la Montreal şi în dimineaţa antrenamentelor de vineri totul era pregătit. Era cel de-al cincilea Mare Premiu ce avea loc pe insula înconjurată de râul St.Lawrence, deci nu erau probleme în pregătirea traseului pentru cursă.

Pentru 3 zile Montreal a fost sub un val de căldură, dar cineva acolo sus a hotărât ca vinerea să fie o zi bună pentru ploaie. Fiecare echipă era pregătită pentru antrenamente, aşa că toţi au ieşit să „patineze” pe o pistă alunecoasă, până când Arnoux şi Winkelhock au intrat unul în altul, oprind sesiunea pentru puţin timp. În timp ce echipele mari erau într-o formă bună, unele echipe mici erau în dificultate. ATS Team nu aveau nicio maşină de rezervă, una fiind avariată în Detroit, iar acum, maşina lui Winkelhock avea nevoie de reparaţii urgente. Theodore mergea cu un bolid nou, cel precedent fiind avariat în antrenamentele din Detroit de Jan Lammers. Deşi prezent la Montreal, micul olandez avea un deget rupt şi Geoff Lees a fost chemat să-i ia locul. Echipa Brabham a pregătit monopost BT49D nou-nouţ pentru a-l înlocui pe cel avariat de Patrese în Detroit. Renault şi-au rezolvat probleme cu pompa de injecţie  iar Ferrari erau mulţumiţi cu noua suspensie faţă.

La începerea sesiunii de calificări de după amiază, ploua mărunt la un capăt circuit, în timp ce la celălalt capăt pista era uscată. Destul de repejor, ploaia a cuprins tot circuitul, scăzând din importanţa primei calificări. Rosberg şi de Cesaris mergeau bine în aceste condiţii şi conduceau fără frică, alţii însă erau în urmă cu 11 secunde. Arnoux a fost nevoit să folosească maşina de rezervă, care era echipată cu  un dispozitiv de telemetrie şi o antenă radio pentru a transmite informaţia către boxe. Iar cum ATS nu avea o maşină de rezervă, Winkelhock nu a făcut niciun tur de calificare.

Rezultate calificări, vineri:
1.    A. De Cesaris – 1:30.286
2.    K. Rosberg – 1:30.963
3.    D. Pironi – 1:31.332
4.    R.Patrese – 1:31.343
5.   R. Arnoux – 1:31.494
6.    D. Daly – 1:31.757
7.    N. Piquet – 1:32.105
8.    N. Lauda – 1:32.246
9.    A.Prost – 1:32.258
10.   M.Alboreto – 1:32.792
11.    E. Cheever – 1:32.969
12.    N. Mansell – 1:33.023
13.    B. Giacomelli – 1:33.136
14.    E. De Angelis – 1:33.242
15.     J. Laffite – 1:33.664
16.   J. Mass – 1:33.756
17.    J. Watson – 1:35.027
18.    R. Boesel – 1:35.573
19.    G. Lees – 1:36.359
20.    M. Surer – 1:36.428
21.    R. Guerrero – 1:36.524
22.    E. De Villota – 1:37.409
23.    F. Serra – 1:37.678
24.    M. Baldi – 1:38.956
25.   B. Henton – 1:39.211
26.   E. Salazar – 1:39.542
27.   R. Paletti – 1:41.020
28.   J-P. Jarier – 1:41.588
29.    M. Winkelhock – fără timp

Sâmbătă era o zi superbă, fără umezeală în aer, justificând mutarea cursei din septembrie în iunie şi treaba serioasă abia începea.

În antrenamentele de dimineaţă, ambele motoare Cosworth de pe maşinile Williams au cedat şi în timp ce motorul lui Daly a fost schimbat, Rosberg a fost forţat să folosească maşina de rezervă în calificări. Cu mult înainte de sfârşitul calificărilor, un lucru era clar: puterea motorului conta mai mult decât orice. Pironi a ieşit devreme, executînd două tururi consecutive sub 1.28 min: 1:27.509 în primul tur, timp ce nu a fost bătut, şi 1:27.805 în al doilea tur, alt timp imbatabil. Arnoux era cel mai aproape, cu 1.27.895 în a 13-a încercare. După dezastrul din Detroit (Piquet nu a reuşit să se califice),  cei de la BMW s-au reorganizat şi Piquet mergea mult mai bine (brazilianul folosea motoarele BMW, Patrese pe cele de la Cosworth) terminînd pe 4, după Prost. Giacomelli s-a zbătut mult până ce făcut un tur competitiv, cum au făcut toţi cei din mijlocul plutonului. Watson, deşi nu destul de rapid pentru a-i ajunge pe cei cu motoarele turbo, era cel mai rapid dintre cei motorizați de Cosworth, terminând calificările pe poziţia a 6-a, chiar în faţa lui Rosberg, eclipsându-l total pe Lauda, încă o dată. Trei piloţi nu au reuşit să se califice pentru cursă: Winkelhock, care şi-a primit maşina reparată în a doua jumătate a calificărilor, Villota, care a făcut 27 de tururi fără nici un rezultat şi Serra a cărui maşină a cedat pe circuit.

Rezultate calificări, sâmbătă:
1.    D. Pironi – 1:27.509
2.    R. Arnoux – 1:27.895
3.    A.Prost – 1:28.563
4.    N. Piquet – 1:28.663
5.    B. Giacomelli – 1:28.740
6.   J. Watson – 1:28.822
7.    K. Rosberg – 1:28.874
8.    R.Patrese – 1:28.999
9.    A. De Cesaris – 1:29.183
10.   E. De Angelis – 1:29.228
11.   N. Lauda – 1:29.544
12.   E. Cheever – 1:29.590
13.    D. Daly – 1:29.883
14.    N. Mansell – 1:30.048
15.    M.Alboreto – 1:330.146
16.   M. Surer – 1:30.518
17.    M. Baldi – 1:30.599
18.   J-P. Jarier – 1:30.717
19.   J. Laffite – 1:30.946
20.   R. Guerrero – 1:31.235
21.    R. Boesel – 1:31.759
22.    J. Mass – 1:31.861
23.    R. Paletti – 1:31.901
24.    E. Salazar – 1:32.203
25.  G. Lees – 1:32.205
26.   B. Henton – 1:32.325

Necalificaţi:

27.   M. Winkelhock – 1:32.359
28.   E. De Villota – 1:34.045
29.    F. Serra – 1:34.730

După o căldura dogoritoare de sâmbătă, cerul a fost acoperit de nori şi un vânt rece bătea, parcă prevestind că ziua de duminică va fi una lungă şi grea.

Dimineața a început cu greva angajaţilor de la serviciul de transport subteran. Majoritatea spectatorilor foloseau acest mijloc de transport pentru a ajunge la circuit și organizatorii au fost nevoiţi să anagajeze 100 de autobuze pentru a-i aduce pe aceştia din oraşul Montreal până la circuit. Cursa a fost programată să înceapă la 16:15 pentru a intra în programul posturilor TV. Pe parcursul unei jumătăţi de oră, cât a durat sesiunea de warm-up,  vântul bătea tot mai rece, iar cerul era gata de ploaie.

Maşinile de Formula 1 din acei ani atingeau 100mph în 4 secunde. Fiecare linie a grilei de start era despărţită de 8 metri, între Pironi şi Henton (ultimul clasat) erau 104 metri. La apariţia luminilor verzi, Pironi a rămas neclintit în timp ce maşinile Renault au plecat în frunte. Unul după altul, piloţii ocoleau maşina Ferrari prin aceaşi manevră. „Nu e timp de gândire, doar de reacție, instinctul de supravieţuire te conduce în acele momente” descria momentul Nigel Mansell. Însă Boesel îl atinge cu roata din spate pe Pironi şi îl loveşte pe Lees, făcându-l pe acesta un simplu pasager. Din spatele lui Boesel venea Paletti cu aproximativ 120mph şi, probabil „orbit” de maşina lui Boesel, loveşte direct spatele maşinii lui Pironi. Impactul a fost atât de puternic, încât Paletti a rămas inconştient şi probabil cu picioarele fracturate.

Dar adevărata tragedia s-a produs în mai puțin de un minut după accident, când mașina Osella a fost cuprinsă de flăcări. Comisarii, cât și Pironi care era în apropiere, nu au fost în stare să făcă nimic pentru a opri iadul în care se afla Paletti. Minute s-au chinuit să stingă focul însă era prea târziu și italianul a murit. Mama acestuia se afla în public.

Cursa a fost oprită și peste două ore totul era pregătit pentru al doilea start.

Era deja trecut de 18:15 când 23 de mașini s-au aliniat pe grilă pentru un al doilea start. Echipa Osella a părăsit în liniște și tristețe circuitul, iar echipa Theodore nu mai avea altă mașină pentru Geoff Lees. Salazar, Boesel și Pironi aveau la dispoziție câte o mașină de rezervă.  La al doilea start toți au plecat fără incidente cu Pironi în frunte. Primul tur a fost și ultimul pentru Henton și Guerrero. Pironi nu se simțea bine în mașina de rezervă și Arnoux îl depășește la începutul turului doi, iar în următorul tur Pironi mai pierde două poziții în favoarea lui Piquet și Prost.

Ordinea pe turul 4 era Arnoux, Piquet, Prost, Pironi și Watson pe locul 6, însă deja  la 8 secunde de liderul cursei. Piquet și mașina sa Brabham-BMW erau într-o formă bună și în turul 9, printr-o luptă roată la roată, Piquet trecea în frunte. Primii doi se detașau rapid de ocupantul locului 3, Prost, care avea probleme cu motorul. Patrese, care spre deosebire de Piquet alerga cu un motor Cosworth, făcea progrese prin pluton, depășindu-i pe Watson și Pironi. Iar în turul 15 îl depășea pe de Cesaris și în turul 17 pe Cheever, plasându-se pe locul 4.

Pironi mergea atât de rău, încât ajungea pe locul 9 pe turul 21 și peste două tururi trecea pe la boxe pentru a vedea dacă sunt posibile ceva îmbunătățiri la mașină. Turul 27 aducea următorul clasament: Piquet, Arnoux, Prost, Patrese, de Cesaris, Cheever, Watson, Daly, de Angelis, Rosberg, Baldi, Surer, Alboreto. Cele două Williams erau într-o formă proastă. Daly încerca din greu să-l țină pe Watson la vedere, iar Rosberg trecea prin chinuri cu mașina de rezervă.

În contrast, McLaren-ul lui Watson era stabil, iar în fruntea cursei Piquet și Patrese demonstrau că mașinile lui Gordon Murray erau foarte bune indiferent de ce motor erau propulsate. În timp ce Arnoux ținea pasul cu BMW-ul lui Piquet, Prost pierdea teren din cauza motorului și în turul 28 era depășit de Patrese.

Inexplicabil Piquet termină turul 29 cu un ecart enorm față de ocupantul locului 2, care era Patrese! Arnoux pierde controlul mașinii într-un viraj și la fel ca în Monaco, motorul calează și nu poate reporni mașina. Și dacă Prost nu greșea, francezul este nevoit să abandoneze din cauza motorului, care a cedat pe turul 31. Renault pleca acasă fără puncte. Cursa își pierdea totalmente interesul, cele două Brabham erau de neajuns.

La jumătate de distanță, adică turul 35, rămâneau în cursă 14 mașini. Nimic dramatic nu s-a mai întâmplat, în afară de o mică greșeală a lui Piquet, care și-a pierdut concentrația pentru un moment, zburând deasupra unor vibratoare. Îm turul 42 Alboreto și-a acostat Tyrrell-ul la boxe pentru a se retrage, fiind urmat de Rosberg peste 11 tururi cu probleme la cutia de viteze. Pe ultimele 3 tururi, Cheever și de Cesaris, locul 3 și 4, deveneau victimele lăcomiei motoarelor Alfa Romeo și Matra, care au ”supt” tot petrolul din rezervoare. Daly nu a scăpat nici el. Fără a face nimic special, Watson se găsea pe podium, fiind unicul care nu era depășit de liderii cursei. După două opriri la boxe, mecanicii de la Ferrari au făcut mașina lui Pironi să meargă cum trebuie și francezul executa cel mai rapid timp în turul 66, dar era prea tâziu, era depășit de mașinile Brabham cu 3 tururi.

Prima victorie a motorului turbo BMW era umbrită de evenimentele tragice a acelei zile. Nelson Piquet demonstrat încă o dată încrederea în aceste motoare și că nu și-a pierdut calitățile de campion.

Fusese o zi foarte lungă și toți erau bucuroși să-i vadă sfârșitul.

Rezultate finale:

Poz No Pilot Constructor Tur Timp Q Pct
1 1 Nelson Piquet Brabham-BMW 70 1:46:39.577 4 9
2 2 Riccardo Patrese Brabham-Ford 70 + 13.799 8 6
3 7 John Watson McLaren-Ford 70 + 1:01.836 6 4
4 11 Elio de Angelis Lotus-Ford 69 + 1 tur 10 3
5 29 Marc Surer Arrows-Ford 69 + 1 tur 16 2
6 22 Andrea de Cesaris Alfa Romeo 68 fără combustibil 9 1
7 5 Derek Daly Williams-Ford 68 fără combustibil 13
8 30 Mauro Baldi Arrows-Ford 68 + 2 tururi 17
9 28 Didier Pironi Ferrari 67 + 3 tururi 1
10 25 Eddie Cheever Ligier-Matra 66 fără combustibil 12
11 17 Jochen Mass March-Ford 66 + 4 tururi 22
NC 4 Brian Henton Tyrrell-Ford 59 neclasificat 26
Ret 6 Keke Rosberg Williams-Ford 52 cutie viteze 7
Ret 18 Raul Boesel March-Ford 47 motor 21
Ret 3 Michele Alboreto Tyrrell-Ford 41 motor 15
Ret 15 Alain Prost Renault 30 motor 3
Ret 16 René Arnoux Renault 28 derapaj 2
Ret 10 Eliseo Salazar ATS-Ford 20 motor 24
Ret 8 Niki Lauda McLaren-Ford 17 ambreiaj 11
Ret 26 Jacques Laffite Ligier-Matra 8 sistem aliment. 19
Ret 14 Roberto Guerrero Ensign-Ford 7 ambreiaj 20
Ret 23 Bruno Giacomelli Alfa Romeo 2 coliziune 5
Ret 12 Nigel Mansell Lotus-Ford 2 coliziune 14
Ret 31 Jean-Pierre Jarier Osella-Ford 0 retras 18
Ret 32 Riccardo Paletti Osella-Ford 0 accident fatal în S1 23
Ret 33 Geoff Lees Theodore-Ford 0 coliziune la S1 25
NQ 9 Manfred Winkelhock ATS-Ford
NQ 19 Emilio de Villota March-Ford
NQ 20 Chico Serra Fittipaldi-Ford

Clasament general:
1. Watson – 30
2. Pironi – 20
3. Patrese – 19
4. Prost – 18
5. Rosberg – 17
6. Lauda – 12

REZUMAT CURSĂ ÎN FORMAT VIDEO (comentariul: Clive James):

Galerie foto>>.

Anunțuri

3 răspunsuri la „1982 – Runda 8, Canada

  1. ms Jocker 🙂 mi-a scapat ca am tradus datele alea in graba 😉 corectat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s