Ne mutăm!

Sezonul 2012 de Formula 1 este pe cale să înceapă. Ce moment mai bun ca F1GP să își lanseze noul site? Am muncit din greu, susținuți de voi și de pasiunea pentru Formula 1. Am primit ajutor din cele mai neașteptate surse (mulțumim YuunoHosting!) și putem continua să vă ținem la curent, într-o formă nouă.

În ceea ce privește Formula1GrandPrix.wordpress.com, site-ul va fi în continuare activ, aici veți putea găsi toate articolele noastre din cei 3 ani care au trecut de la lansare. 3 ani cu peste 80.000 de vizite, peste 1200 de posturi și aproape 2000 de comentarii. Vă mulțumim pentru susținere și vă așteptăm să urmărim împreună ceea ce se anunță a fi un nou sezon palpitant, cu o linie de piloți încununată de 6 campioni mondiali și noi schimbări în regulament și în domeniul tehnic.

Programul testelor şi lansărilor de maşini 2012

Teste 

Pînă la începerea testelor de pregătire pentru sezonul 2012 au mai rămas 15 zile şi programul acestora este următorul:

  • 7-10 februarie 2012  circuitul Jerez
  •  21-24 februarie 2012 circuitul Barcelona
  •  1-4 martie 2012  circuitul Barcelona

După 4 ani absenţă testele între curse au revenit. Mai exact vorbind, va fi o sesiune de teste între etapele 4 şi 5, adică înainte de cursele europene. Sesiunea va avea loc pe 1-3 mai 2012 pe circuitul Mugello.

Se pare că nu toate echipele vor veni la prima sesiune de teste în Jerez cu maşinile pentru 2012. Mercedes şi Marussia au anunţat că îşi vor testa noile maşini pe circuitul din Barcelona pe 21 februarie, folosindu-le pe cele din 2011 în prima sesiune de teste. Despre echipa HRT se zvonea că nu vor reuşi să vină la Melbourne cu noul bolid, nemaivorbind de teste, deci se pare că cel puţin 3 echipe vor avea maşini din 2011 pentru primele teste din acest an.

Kimi Raikkonen urmează să testeze pe 23 şi 24 ianuarie pe un monopost Renault R30 din 2010 pe circuitul de la Valencia.  Aceste teste sunt destinate să-l ajute pe campionul din 2007 să se acomodeze cu un bolid de F1. Reamintim că finladezul a lipsit de pe grila Formulei 1 timp de 2 ani.

Lansări 

În ceea ce privește lansările noilor maşini, avem următorul program:

26 ianuarie  Caterham CT01 va fi prezentată pe coperta revistei F1 Racing
1 februarie McLaren MP4-27 va fi prezentată la sediul echipei în Woking
3 februarie  Ferrari 663  va fi prezentată la sediul echipei în Maranello
3 februarie  Force India VJM05  va fi prezentată pe circuitul din Silverstone
5 februarie Lotus F1  va fi prezentată online pe site-ul oficial al echipei
6 februarie  Sauber C31   va fi prezentată pe circuitul din Jerez
6 februarie  Red Bull RB8  va fi prezentată online pe site-ul oficial al echipei
21 februarie  Mercedes W03   va fi prezentată pe circuitul din Barcelona
21 februarie  Marussia  F1 va fi prezentată pe circuitul din Barcelona

Echipele Williams şi Toro Rosso nu au anunţat încă cînd vor prezenta maşinile pentru 2012.

A început Dakar 2012

Deși nu are legătură cu Formula 1, nu putem ignora a 33-a ediție a raliului continental Dakar. Fostul Paris – Dakar, care de 4 ani are loc pe continentul sud american, va începe pe coasta atlantică a Argentinei (Mar del Plata), va trece prin Chile și se va încheia în Peru, la Lima, pe țărmul Pacificului.

Detalii pe site-ul competiției.

Toro Rosso schimbă proprietarul

Red Bull încerca de ceva vreme să vândă a doua lor echipă. Dietrich Mateschitz a ajuns la o înțelegere cu deținătorii companiei Petroleum Investment Company (IPIC) și a rămas cu o singură echipă pe cap. În felul acesta ne explicăm de ce Daniel Ricciardo a fost împrumutat echipei spaniole HRT și nu i s-a găsit un loc la Toro Rosso, locul în care Red Bull își testa de obicei piloții.

IPIC este condusă de Khadem Abdulla Al Qubaisi, membru al guvernului din Abu Dhabi, și deține mai multe companii, printre care Falcon Bank, Nova Chemicals și Cepsa (companie spaniolă implicată în afacerile cu petrol), lucru ce cu siguranță îl va avantaja pe Jaime Alguersuari. Planul noului proprietar este de a folosi echipa ca vector de imagine pentru a promova Cepsa pe plan internațional.

Khadem Al Qubaisi este din Emiratele Arabe Unite și director al Aabar (grupul Emirat de afaceri care deține 40% din echipa Mercedes alături de Daimler), director al IPIC și președinte al unor diverse firme implicate în afacerile cu petrol și petrochimie (inclusiv vicepreședinte al OMV) și al băncii Falcon.

Se pare că echipa preluată de Al Qubaisi (înființată de Giancarlo Minardi în 1985, cumpărată de Mateschitz în 2006) își va muta sediul în Emirate, cel mai probabil în Abu Dhabi – lângă Yas Island (Toro Rosso având momentan sediul la Faenza – Italia și tunelul de vânt în Bicester – Anglia). Jurnalistul independent de F1 Joe Saward sugerează că echipa se va numi Team UAE.

Istanbul GP se retrage din Marele Circ

După 7 ani de prezență în Formula 1, MP al Turciei a fost scos din calendarul Formulei 1. FIA a emis o nouă listă pentru 2012 miercuri.

Circuitul turc a debutat în 2005, an în care Kimi Raikkonen a câștigat pentru McLaren și deși a fost întotdeauna un circuit cu puțini spectatori a devenit un circuit favorit al piloților. Însă neînțelegerile în ceea ce privește suma cerută de Bernie Ecclestone au dus la renunțarea FIA de a mai duce cursa de Formula 1 acolo.

Noul calendar va începe în Australia pe 18 martie și se va termina în Brazilia pe 25 noiembrie. Pauza de vară va dura la anul o lună întreagă.

Calendarul revizuit se prezintă astfel:

1. 18 martie – Australia
2. 25 martie – Malaezia
3. 15 aprilie – China
4. 22 aprilie – Bahrain
5. 13 mai – Spania
6. 27 mai – Monaco
7. 10 iunie – Canada
8. 24 iunie – Europa (Valencia)
9. 8 iulie – Marea Britanie
10. 22 iulie – Germania
11. 29 iulie – Ungaria
12. 02 septembrie – Belgia
13. 09 septembrie – Italia
14. 23 spetembrie – Singapore
15. 07 octombrie – Japonia
16. 14 octombrie – Coreea
17. 28 octombrie – India
18. 4 noiembrie – Abu Dhabi
19. 18 noiembrie – Statele Unite
20. 25 noiembrie – Brazilia