Interviu. Tomi Drăgan la Rotax Max Challenge

Mihai Marinescu, Doru Sechelariu, Brad Brunner, Tomi Drăgan. 4 nume care nu spun prea multe unora dintre noi. Român fiind, nu am putut trece nepăsător pe lângă acestea, chiar atunci când au fost promovate de voci nu tocmai competente. Iar cei 4 s-au dovedit a fi mai mult decât ce ne-am fi aşteptat de la ei. Undeva, în sufletul lor, se ascunde un mare pilot. Mihai a trecut prin multe formule de talie internaţională, cariera sa fiind în plin zbor după victoria de la Monza din Formula 2. Doru Sechelariu, poate nu la fel de talentat ca ceilalţi, a dovedit că în circumstanţele potrivite poate duce o maşină spre victorie (Singapore 2008). Brad Brunner, de 4 ori campion naţional la karting a intrat în atenţia McLaren Young Driver Academy. Iar Tomi Drăgan, un alt copil minune al karting-ului românesc se pregăteşte pentru pasul următor. Rezultatele bune au făcut ca pilotul susţinut de LenzoKart să fie invitat la marea finală a kartigului internaţional, Rotax Max Challenge.

La începutul verii lui 1994 o generație de fani ai Formulei 1 încercau să vadă lumea fără Ayrton Senna. La București, pe 8 iulie, Robert și Florentina Drăgan îl aduceau pe lume pe Tomi, băiețelul lor: „Am primit acest nume după un fost mare atlet din Statele Unite, dar mă cheamă și Vlad, deci lucrurile sunt perfecte așa” ne spune astăzi Tomi.

Odată cu demararea școlii de kart din Herăstrău a părinților săi (loc în care au început kartingul piloți foarte cunoscuți, ca Petruț Florescu sau Călin Tariceanu), Tomi a luat cunoștință cu minunatele mașinării: „la 7 ani mă plimbau alții în kart, pentru că nu ajungeam la pedale. Am mai crescut puțin și am trecut la volan imediat. La început mergeam foarte încet singur, dar apoi am prins gustul și am prins viteză din ce în ce mai mare. Și o prind in continuare (zâmbește)! M-am obișnuit repede și nu puteam să mă opresc. Practicam și alte sporturi pe atunci, ca tenis sau înot, dar am lăsat totul pentru karting.” Robert (tatăl lui Tomi) i-a devenit manager și îl ajută și cu strategiile de cursă, în vreme ce Florentina (mama) se ocupă cu antrenamentele fizice, care au loc în fiecare zi. Părinții îi oferă lui Tomi sprijin total pentru activitatea de motorsport, familia Drăgan locuind în prezent în Italia, pentru ca Tomi să se poată concentra pe motorsport. Sportul cu motor nu este în nici un caz o activitate ieftină, iar sumele investite în cariera unui kartist la acest nivel nu sunt deloc neglijabile, însă familia Drăgan nu a stat de două ori pe gânduri când au hotărât să îl îndrume pe Tomi pe această cale.

După ce talentul tânărului Drăgan a fost descoperit, lucrurile au început să prindă formă. Tomi a început să câștige în Campionatul Național, învingând fără drept de apel piloți precum Doru Sechelariu sau alții mai experimentați ca el. Mai mult, Tomi a câștigat apoi și Campionatul Sud-Est Europa, intrând în atenția LenzoKart. Producătorul italian de șasiuri l-a remarcat pe român și astfel Tomi a ajuns pilotul lor oficial (pilotul de „uzină”), concurând cu Lenzokart în Campionatul Italiei, World Series Karting și în Cupa Mondială (o singură cursă pe an). Anul acesta, Tomi s-a calificat la Cupa Mondială (fiind primul român care reușește această performanță la categoria sa). În timpul cursei a avut loc un incident care a implicat mai multe karturi și Tomi s-a trezit în decor când era în top 10. A revenit pe ultima poziție și a recuperat până la sfârșit, terminând pe 16. Prin comparație, Brad Brunner, prezent și el la Cupa Mondială (însă la altă categorie), a terminat concursul pe locul 90!

Dar în cadrul Cupei Finale WSK (World Series Karting), Tomi a avut mai mult noroc. Calificat pe 6, românul a reușit să finalizeze pe podium, pe a doua poziție, înaintea multor campioni europeni și mondiali la karting.

Tomi a intrat astfel în atenția Rotax România, care l-au ales pentru a participa la Rotax Max Challenge – Finala Mondială. Horia Țoțu, manager de marketing la circuitul de karting Prejmer de lângă Brașov ne povestește despre Rotax și ne explică cum s-a decis alegerea lui Tomi:

În anii ’90 Rotax era unul dintre cei mai importanți furnizori de motoare pentru karting, la nivel de campionat european și mondial (Jenson Button fiind unul din piloții care s-a remarcat cu un motor Rotax). Apoi, la începutul anilor 2000, firma austriacă a decis că lumea karting-ului nu este una suficient de mare pentru capacitatea sa de producție și s-a hotărât să pună la punct propria competiție de kart, destinată amatorilor. În consecință, au elaborat un motor de karting, denumit generic „MAX”. Max-urile au putere foarte mare și trebuie să fii un „amator – profesionist” ca să le poți stăpâni. Costul unui motor este la jumătate față de un motor de competiție iar performanțele sunt apropiate, motorul Rotax Max având garanție 1 an de la producator. Prin comparație, motoarele de competiție trebuie schimbate după fiecare cursă (adică 5000 de Euro/manșa de concurs!). Așa s-a născut Rotax Max Challenge: fiecare țară reunește posesorii de motoare Rotax Max, pe categorii de vârstă și putere a motorului. Toate motoarele sunt egale și sigilate. Se folosesc aceleași anvelope (Mojo) și toată lumea are aceeași greutate minimă. Diferența este facută de către pilot. La final de an, primii din fiecare categorie (Junior Max, Max, DD2 – unde participă Tomi și DD2 Masters) se califică la Finala Mondiala Rotax Max Challenge.

În mod normal, Prejmer Circuit, unic importator Rotax în România, trebuia să organizeze 5 etape ale Challenge-ului Național pentru a putea califica piloți la Marea Finală. Din păcate însă, pista nu a fost gata, astfel încât în 2011 nu s-a organizat nici o etapă. Pentru a-și dovedi susținerea față de Challenge-ul din Romania și pentru că Prejmer Circuit a depus o astfel de cerere, Rotax ne-a alocat un loc de Wild Card la categoria DD2 (Direct Drive 2, 33 cai putere, 2 trepte de viteză, distribuție directă – fără lanț). Este categoria regină și locul în care se întrec cei mai buni piloți din lumea Rotax. Bătăliile sunt extrem de strânse, această cupa mono-marca oferind material absolut egal tuturor. Intervențiile la motor sunt interzise, mecanicii putând schimba doar carburația și setarea ramei. Cursa va avea loc pe circuitul Al Ain Raceway din Emiratele Arabe Unite, toți piloții urmând să primească acolo kartul complet (șasiu+ motor), precum și anvelope, benzină sau scule. Materialul se alocă prin tragere la sorți. Prejmer Circuit oferă gratuit deplasarea și cazarea pentru Tomi și mecanicul său. În 2012, Prejmer Circuit va organiza cele 5 etape necesare calificării piloților la Marea Finală.

La primirea wild-card-ului (explicat mai sus), am fost puși în situația de a alege un pilot care să ne reprezinte. Am luat imediat legătura cu Federația Română de Karting (FRK). 5 piloți s-au înscris la preselecție, iar în urma evaluării palmaresului și a modului în care s-a prezentat pilotul (scrisoare de intenție, prezentare marketing), a venit alegerea evidentă: Tomi Drăgan.

Tot Horia ne-a oferit ocazia a a vi-l prezenta pe Tomi într-un interviu relaxat înainte de marea încercare de la Abu Dhabi.

Cum este tranziția de la un monopost la altul? Îți ia mult să te obișnuiești?

Fiecare kart are particularitățile lui, așa că e foarte important despre ce categorii vorbim. Oricum, adaptarea nu durează mai mult de câteva zile. Antrenamentul e foarte important.

Îți simți mașina precum un animal sălbatic ce trebuie dominat și convins să facă ceea ce vrei tu să facă? Descrie senzația de a conduce un mic monstru de karting.

Trebuie să fii stăpân pe tine înainte de a avea pretenția că ești stăpân pe kart. E nevoie de condiție fizică și concentrare. Odată intrat în joc îmi impun stilul și personalitatea, iar kartul devine unealta mea. Niciodată nu trebuie să te lași dominat de materialul de concurs.

Care este cea mai bună cursă a ta? Ne poți spune pe scurt firul poveștii acelei curse?

Cea mai bună cursă a mea este chiar WSK Final Cup de anul acesta. Am pornit în finală de pe poziția a șasea. Am urcat imediat până pe primul loc, iar la jumătatea cursei am fost depășit de un pilot. Ne-am luptat până la final, când am terminat pe 2. La finish, în urma mea a fost un număr mare de campioni. Atât Europeni cât și Mondiali. Asta e o satisfacție imensă pentru mine și confirmă trend-ul ascendent pe care mă aflu.

Odata ce ai ajuns aici este clar că victoria este ținta ta cursă de cursă. Crezi că la final de cursă asta este tot ce contează sau vezi și lucruri mai importante, care noua ne scapă?

Fiecare cursă e importantă și dai tot ce poți. Depinde de mulți factori. Poți să reușești o recuperare bună într-o cursă importantă și atunci ești fericit că ai avut un parcurs bun. Contează de asemenea ce ai făcut până să ajungi în finală: în manșele de calificare și în pre-finală. Toate cumulate dau rezultatul care te mulțumește sau nu.

Ai plâns vreodată de bucurie pe podium?

Nu. Am fost foarte fericit, dar nu am plâns.

Care este cea mai mare nedreptate suferită de tine pe pistă?

Într-una dintre manșele de calificare de la WSK Final Cup de anul acesta au greșit stewarzii, care au semnalizat „final lap” cu un tur mai devreme. Eram pe locul 3 și am încetinit după terminarea acelui „final lap”, fiind depășit de un pilot. A fost frustrant pentru că greșeala nu mi-a aparținut. Până la urmă trebuie să treci cât poți de repede peste aceste momente și să te concentrezi pe ce urmează.

Câteodată, greșești în viață, pe pistă – este omenește. Ai vreun regret legat de vreun incident petrecut pe pistă, din vina ta?

Am regrete când ratez startul, când nu sunt poziționat bine pe pistă sau când provoc accidente. În curse nu poți să apeși „restart”, ca în jocuri. Te deranjează când se întâmplă astfel de evenimente, dar trebuie să știi cum să treci mai departe. Din acest motiv e bine sa încerci să intuiești ce urmează să se întâmple, adică să cunoști pilotii cu care ești pe pistă. Spre exemplu, dacă sunt doi piloți agresivi în fața mea, e clar că e mai bine să nu intru în lupta lor, pentru că urmează să se întâmple un incident de cursă. Aștept cu atenție momentul potrivit pentru a ataca și astfel evit eventuale accidente.

Când ți-ai dat seama prima oară că asta este ceea ce dorești să faci în viață?

Atunci când am probat pentru prima dată un kart pe pista de agrement a părinților mei, în București. M-am obișnuit repede și nu puteam să mă opresc.

Ai un circuit preferat pe care alergi? Iar dintre cele internaționale, pe care se dispută Formula 1, pe care ți-ar plăcea să mergi?

Sigur. Îmi plac multe circuite. Din karting, spre exemplu, Circuitul de la Parma era fantastic. Un circuit foarte agresiv, care s-a demolat din păcate. Acum Sarno îmi place mult. De asemenea, circuitul de la Prejmer mi se pare excelent! M-a impresionat deși m-am dat doar o zi pe el. A fost „love at first drive”! Din Formula 1 am să răspund sincer, fără frica de a cădea în clișee: Spa. Toată lumea știe de ce. E un adevarat „drivers’ track”!

Cariera îți mai permite să ai vreun hobby?

Colecționez trofee pe Playstation 3 (zâmbește).

Ce sport urmărești?

Snooker. Îmi plac „vechii” sportului, ca Higgins sau Ronnie (O’Sullivan), dar îmi place mult și Jamie Cope. E fantastic ce fac băieții ăia! Îi respect maxim!

Realizezi că după karting va trebui să urci prin formule superioare. Urmărești aceste formule? Ai un pilot preferat?

Karting-ul nu e doar o trambulină către formulele superioare. E un sport complex, de sine stătător și reprezintă în acest moment principala mea preocupare. Pilotul meu preferat e Marco Ardigo.

Dacă ar fi să ai coechipier pe unul din piloții actuali din Formula 1, care ar fi acesta?

Pilotul meu preferat este Jenson Button. Mi-ar plăcea mult să-l am coechipier.

Care este mașina visurilor tale?

Suzuki Swift (râde). Glumeam – Pagani Zonda F. Fără discuție.

Ai și un monopost preferat? (F1 sau orice alta categorie)

Îmi place vechea mașină Brawn GP. Arată excelent din toate unghiurile.

Pentru ce echipă ți-ar plăcea să alergi în viitor?

Momentan pilotez exact pentru cine îmi doresc să pilotez, anume LenzoKart. În viitor evident că mi-ar plăcea să fiu într-una dintre marile echipe din Formula 1, dar mai e mult până atunci și încerc să obțin maximul de la echipa la care alerg acum.

În viață nu trebuie să grăbești lucrurile. La 17 ani însă, se apropie momentul în care va trebui să părăsești kartingul. Spre ce te vei orienta?

Nu e neapărat așa. Sunt piloți de top care fac karting deși au bine peste 40 de ani. Kartingul profesionist nu înseamnă doar producerea de piloți pentru automobilism. Este un sport foarte intens, care te menține în formă, atât fizic cât și intelectual.

Încă un an și termini liceul. După acesta, ți-ai propus să urmezi o anume cale în ceea ce vrei să studiezi? Știi cu tărie că vrei să mergi la o anumită facultate sau va fi o decizie de moment?

E prematur să spun de acum ce voi face. E o decizie pe care trebuie s-o iau la momentul oportun.

Față de alți tineri de vârsta ta, ai fost forțat să te maturizezi mult mai repede. Simți acest lucru? A fost greu pentru tine să îți dedici adolescența motorsportului?

Sigur că în timpul liber ies cu prietenii și mă distrez cu ei, dar la curse ma interesează doar competiția, fără distracții și alte elemente care îmi distrag atenția. Fac asta din pasiune și din dorința de a fi cel mai bun, așa că e o plăcere pentru mine.

Prietenii te înțeleg? Realizează că mai presus de toate trebuie să pui cariera?

Majoritatea da. Cei care au educație sportivă, cel puțin. Evident, unii mai strâmbă din nas.

Pentru un tânăr aflat în karting, cum decurge un antrenament fizic? Este la fel de dificil ca cel pentru formulele superioare? Lucrezi mușchii gâtului pentru a susține casca?

Antrenamentul este bazat pe aceleași principii ca cel pentru F1. Practicăm mult echilibru și rezistență. Nu lucrăm forța sau mușchii precum culturiștii. Suportăm și în karting G-uri multe și evident este necesar să ne pregătim și mușchii gâtului.

Care este viteza de top în linie dreaptă pe care o poate atinge un kart?

În karting liniile drepte au maxim 250m (cea de la Sarno), și acolo se ating viteze de peste 160 km/h.

Ai declarat că pentru Abu Dhabi, vizezi victoria. Îți dai seama că tot asta urmăresc și ceilalți piloți care vin acolo. Ai în vedere o anume strategie, ceva diferit de cum ai procedat până acum?

O să vedem la fața locului care e situația. O să ne decidem acolo, în funcție de primele ieșiri în pistă. Cu siguranță toți vor să câștige, dar important e cine are determinarea de a câștiga cel mai mult. Cine e mai sigur pe el.

Tomi, îți dorim mult succes și victorie în Emirate. Fanii motorsportului românesc sunt alături de tine! Hai Tomi, hai România!

Le mulțumim lui Horia Țoțu (pentru detaliile legate de cupa Rotax) și lui Tomi Drăgan (pentru amabilitatea cu care ne-a răspuns la întrebări). În perioada 19 – 26 noiembrie 2011, pilotul Tomi Drăgan va participa la Rotax Max Challenge, participarea sa fiind suținută de Circuitul Prejmer și DigiSport (printre alții).

One response to “Interviu. Tomi Drăgan la Rotax Max Challenge

  1. Pingback: PMRacing – prima agentie de PR pentru piloti din Romania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s