Legionarul

Lumea se schimbă, eroii se nasc și dispar în neant. Dar Van Damme rămâne un clasic, credincios stilului care l-a consacrat. Bărbat dur, luptător adevărat, până la ultima suflare. Sigur, e doar imaginea eroilor săi. Schumi ar putea fi unul dintre ei, cu siguranță. A furat prim-planul cursei de la Monza și s-a jucat cu soricelul Hamilton până ce zeii s-au supărat și i-au transmis să-l lase în pace.

Nu știu cât de vinovat a fost Schumi, puriștii vor considera 3-4 din manevrele lui ca fiind la limită, pentru că a făcut mai mult de o schimbare a poziției în pistă. Eu, ca spectator, am savurat duelul și nici n-am simțit când a trecut o jumătate de cursă. Sigur, Hamilton a suferit din plin în timpul lecției. Dar nu prea avea ce face, din păcate. Setările diferite îl favorizau pe Schumi în singurul loc unde era vulnerabil. “Bun, și atunci cum de Button a trecut așa ușor ?” – veți spune. Aș zice că a avut noroc să-l surprindă pe Schumi cu o ieșire excelentă din Lesmo, care i-a permis să fie în față când au intrat în Ascari. Sau poate Schumi avea ochi numai pentru elevul său, Lewis. Restul nu mai conta, cel puțin până Ross i-a adus aminte.

Cert e că cei doi au scris istoria cursei de duminică. Vettel a câștigat-o, ca de obicei. Pe deplin meritat și dând dovadă de curaj, când l-a depășit pe Alonso pe iarbă. La rândul său spaniolul trecuse de pe 4 pe 1 depășindu-i electrizant pe exterior pe Seb și Lewis. Păcat că Liuzzi și-a pierdut echilibrul și a alunecat pe iarbă, cosindu-i pe Rosberg și Petrov de pe pistă.

O cursă rapidă, care i-a mai adus 25 puncte lui Vettel, aflat la cel mai bun sezon din tânăra carieră. Poate că își va depăși superlativele pe care le-a atins anul ăsta, cu siguranță are potențial, însă schimbările de regulament și talentul actualei generații din F1 cred că-l vor opri din a bate recordurile lui Schumi. Uneori însă cifrele sunt inutile.

8 responses to “Legionarul

  1. E unul din cele mai bune articole scrise pe acest site, pe care il citesc de vreo 6 luni. Citindu-l am retrait cursa, si doamne cata dreptate ai. Felicitari.

  2. Foarte bun articolul! foarte buna prima parte a cursei. Singurul lucru care m-a dezamagit a fost comentariul celor de la BBC. Brundle inca are sechele de la MSC.

  3. Asta e problema BBCului. 2 piloti de F1 in cabina de comentariu. Cat de bine se completau pe vremuri Walker si Brundle.

  4. Ca sa vorbim deschis, va spun din start ca eu sunt fan Hamilton. Si poate si mai important, MSC (sau SCH cum ar trebui sa fie acum, ca s-a retras fratiorul) imi este … cel putin antipatic!
    1. Am fost foarte placut impresionat sa vad ca Lewis nu si-a pierdut calmul in timpul cursei, desi la interviul prezentat de BBC la finalul cursei se citea clar in „body language”-ul sau ca nu era chiar linistit pentru ce s-a intamplat pe circuit… Ba mai mult, eu chiar cred ca i-a prins bine lui Lewis aceasta lectie!
    2. Cred ca exista o mica antipatie intre MSC si HAM: nu l-am observat pe HAM in niciuna din imaginile de la sarbatorirea celor 20 ani in F1 ai lui MSC (in paddock), dar printre altele si incidentul de la Montreal dintre cei doi (cand iarasi MSC l-a scos putin pe iarba pe HAM).
    3. Nu stiu cat l-a ajutat la imagine pe MSC sa recunoasca dupa cursa ca oricum nu ar fi putut sa il tina in spate pe HAM toata cursa, daca ne gandim la ce s-a intamplat pe circuit. Tinand cont ca dupa ce a fost depasit, timpii lui MSC s-au imbunatatit cu aproape 1s, chir nu inteleg care a fost rostul manevrelor ilegale (apropos: daca regulamentul zice ca ai voie sa faci o singura miscare defensiva si faci mai multe, nu se numeste „miscare la limita regulamentului” … este trecuta de limita!). …daca MSC vroia doar sa mai invete putin sa conduca defensiv, sa mai urmareasca o data cursa de la Silverstone de anul acesta, sa vada cum l-a tinut Lewis pe Vettel in sah, fara manevre dincolo de limita regulamentului (nu ca Vettel ar stii sa depaseasca! …dar asta e alt subiect)

    Sunt doar curios care ar fi fost masurile luate de FIA, daca evenimentele s-ar fi produs altundeva decat la Monza, in situatia in care MSC a petrecut multi si gloriosi ani la Ferrari, iar manevrele lui l-au ajutat serios pe Alonso. O fi el mare campion, dar ca om… a fost si ramane un mare „0” (zero) pentru mine! Sportul, oricare ar fi el, ar trebui sa se bazeze pe fair-play… Probabil un concept strain pentru MSC.

    PS: parerile enuntate mai sus sunt absolut personale! Si nu au ca tinta decat pe stimabilul domn MSC!

  5. Feni, indiferent de parerea ta privitoare la MSC, iti respectam opinia. Recunosc, cand am inceput cu F1, eram la fel de deschis ca tine anti MSC insa cu anii, si cred eu, cu intelepciunea varstei😀 am invatat sa mai imi reduc din parerile anti X si pro Y. Din nou, ca si tine, sunt un fan Hamilton, insa MSC, cu felul lui brutal de a fi si sec, nu s-a comportat decat cum a facut-o din 1991, cu acordul FIA. Toata atitudinea lui pe pista a definit ultimii 20 de ani ai Formulei 1 – cu acordul FIA😀 e greu sa gasim vinovati (sau poate ca nu – doi domni – Bernie si cu Max – cred ca inteleg destul de bine cum sta treaba aici). Oricum, F1 a fost dintotdeauna un sport controversat, tocmai pentru ca se afla undeva la granita sportului cu moartea. Si dupa ce masurile de siguranta au schimbat asta, banii lui Bernie au atacat decisiv tot ce mai putea ramane uman si etic in F1.

    Daca tu crezi ca MSC te-a suparat duminica, intreaba pe cativa mai batrani de 1994, Adelaide… sau 1997 Jerez… sau Spa 2000. Mare parte din talentul lui Schumi este sa blocheze oponentii cand are o masina mai slaba. Este cel mai bun la asta! Si ca sa dea cu batul in balta, cum face MSC din cand in cand, cel mai exagerat blocaj al lui a fost atunci cand si-a parcat masina in ultimul viraj de la Monaco, in calificari :)) pacat ca pe atunci comentariul ne era asigurat de Miki…

    Si reiau ce spuneam candva, Schumi putea deveni cel mai mare pilot al tuturor timpurilor. Dar a fost format de Flavio Briatore in anii in care isi dezvolta caracterul. Si a mai avut ghinionul (ca noi toti, de altfel) sa il piarda pe Senna.

  6. Si nu intelegeti ca nu imi place de Schumacher😀 era tarziu cand am scris, nici eu nu stiu ce am aberat acolo🙂 Sa recunoastem, batranul Schumi i-a aratat lui Hamilton ce inseamna F1 la Monza. Din timpurile in care nu puteai sa te plangi stewarzilor, trebuia sa fii barbat si sa rezolvi pe pista.

  7. Foarte adevarat ca batranul vulpoi a condus ostilitatile intre erele Hakkinen si cea Alonso, dar din pacate pentru el, 1994 era unul dintre primele sezoane in care am urmarit eu F1. Si eram fan Hill. Si inca imi este foarte clara in minte manevra lui de la Adelaide.🙂 Manevra de la Jerez este chiar si mai urata (pe inregistrari se vede clar ca l-a observat pe Villeneuve, a ezitat, dar apoi a decis sa-l acroseze)! …iar cea de la Spa, din 2000 a fost de departe cea mai periculoasa! Si asta in conditiile in care chiar si MSC a recunoscut ca Hakkinen a fost unul dintre cei mai apropiati prieteni ai sai din paddock. Dar asta e Schumi…
    Cine stie, poate cu varsta o sa-mi shimb si eu putin atitudinea… Dar nu as paria pe asta! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s