Michael Schumacher – Asul de la Spa

Acum 20 de ani, în august 1991, la Spa se desfăşura a 11-a etapă a campionatului mondial de Formula 1. Echipa Jordan debutase în acel an cu modelul 191 şi piloţii Andrea de Cesaris şi Bertrand Gachot. Eddie Jordan reuşise lucruri frumoase în formulele inferioare iar monopostul de Formula 1 creat de Gary Anderson, Mark Smith şi Andrew Green era o maşină simplă, uşor de modificat, cu o mecanică excelentă, tracţiune bună şi aerodinamică avangardistă. Ca să nu mai vorbim de schema cromatică cu verde (Eddie Jordan e irlandez şi irlandezii au o sensibilitate la verde) şi albastru.

La începutul anului, Bertrand Gachot avusese o ceartă cu un şofer de taxi din Londra, stropindu-l pe acesta cu un spray de autoapărare. După Marele Premiu al Ungariei (în care reuşise cel mai rapid tur), Gachot este chemat într-un tribunal englez. Deşi toată lumea se aştepta la o amendă sau o pedeapsă cu suspendare, juriul îl condamnă la 9 luni în închisoare. Jordan pierdea un pilot şi toţi banii de sponsorizare aduşi de acesta cu o săptămână înainte de Spa.

Managerul echipei, Trevor Forest şi designerul Gary Anderson l-au propus pe Michael Schumacher, un tânăr german care evolua cu succes în campionatul mondial de maşini sport (World Sportscar Championship) cu Sauber Mercedes. Echipa lui era condusă de Peter Sauber iar acesta era de acord să garanteze cu nişte bani pentru a-i oferi lui Michael oportunitatea de a acumula experienţă în Formula 1, cu gândul că Mercedes vor introduce în curând o echipă proprie în F1. Pe de altă parte, Eddie Jordan se gândea să îl scoată din umbră pe Keke Rosberg, retras de 5 ani, în speranţa că va oferi credibilitate echipei. Alte două opţiuni ale sale erau Stefan Johansson şi Derek Warwick, însă toţi trei vroiau să fie plătiţi, aşa că irlandezul a continuat să caute.

Când Willi Webber, managerul lui Schumacher a auzit de necazul echipei Jordan l-a sunat pe Eddie şi i-a spus că Michael a mers pe circuitul Spa de sute de ori deşi germanul nu se mai întâlnise cu acel circuit. Ani mai târziu, Mark Gallagher, actual director al diviziei F1 Cosworth declara că Michael s-a dovedit încă de la început un as pe Spa şi că circuitul i se potrivea perfect. Gallagher (care făcea parte din echipa Jordan în 1991) a asistat la primul test al lui Schumacher cu maşina Jordan, la Silverstone (pentru 80.000 de lire, preţ negociat de Willi Webber): „Eram o echipă mică atunci. Am mers la Silverstone şi l-am privit de la marginea circuitului. Într-o mică şicană, la ieşirea de după bariere, a pierdut maşina. Am crezut că vom asista la o izbitură însă a prins-o şi a controlat-o, trecând prin şicană lateral, în derapaj, ca o maşină de raliu. Foarte impresionant.

Nu se mai oprea, singurul mod în care l-am putut opri (după 7 tururi) a fost ca un mecanic să iasă în faţa maşinii ca să îl determine să intre la boxe. Se simţea foarte bine în maşină şi avea ceva de demonstrat. A fost foarte rapid, la doar câteva zecimi de secundă faţă de cel mai bun timp înregistrat acolo.

Schumacher a fost confirmat pentru Spa. Mercedes urma să plătească echipei Jordan 150,000 de lire cu ajutorul sponsorilor Dekra şi Tic Tac.

Ajunşi la Spa, întregul padoc afişa tricouri şi mesaje cu „Daţi-i drumul lui Gachot”. Trevor Foster i-a cerut lui de Cesaris să ia o maşină şi să îl plimbe pe tânărul german pe circuit, să îi explice unde trebuie să schimbe vitezele, etc. Însă italianul nu a mai avut timp de Michael așa că acesta și-a scos o bicicletă pliabilă din mașină și a făcut două tururi pe circuit. Apoi, s-a cazat cu Willi Webber la o pensiune din apropiere. Astăzi, Michael își amintește cum a înghețat de frig în acea noapte pentru că nu funcționau caloriferele.

În antrenamentele de vineri, Schumacher s-a acomodat imediat, terminând al optulea. Iar sâmbătă, din nou a obținut locul 8, în calificări. Însă lui Patrese i s-a anulat timpul din cauză că comisarii au descoperit că nu îi funcționa marșarierul. Deci Schumacher pleca de pe 7. Și cel mai important, colegul său, de Cesaris se calificase abia al 11-lea, la cea de-a 160-a sa cursă.

Totul bine și frumos, dar în primul tur, mașina lui Schumacher se oprește la Raidillon cu discul de ambreiaj distrus. Povestea spune că au avut probleme cu ambreiajul din ziua precedentă însă în dimineața cursei l-au înlocuit. Însă acum, Schumacher spune că „am atras atenția asupra problemei dar Eddie a spus că ar costa prea mult să îl înlocuim. Apoi a cedat.

Pe finalul cursei, de Cesaris înaintează vertiginos, îl depășește pe Piquet cu Benetton-ul său superior ca motor și se regăsește pe locul 2. Senna, aflat în frunte are probleme cu vitezele și de Cesaris se află la 3s în urma brazilianului. Jordan aproape au câștigat acea cursă. Aproape, pentru că, cu 3 tururi înainte de final, probleme cu uleiul din motor îi omoară motorul italianului, care abandonează. Cine poate ști la ce cursă am fi asistat dacă mașinile Jordan nu abandonau cu probleme tehnice?

Schumacher a atras însă atenția. După 17 zile, Flavio Briatore i-l sufla de sub nas lui Eddie Jordan pe tânărul german, iar un an mai târziu, în 1992, pe condiții meteorologice schimbătoare, Michael Schumacher obținea prima sa victorie în Formula 1 pentru Benetton.

Și era doar începutul. Spa s-a dovedit un circuit care îi place foarte mult germanului și anii ce au urmat au dovedit-o din plin. În 1994 câștigă din nou dar este descalificat la final de cursă pentru că placa de sub mașină era prea uzată. Era anul în care Eau Rouge era transformat în șicană iar Barrichello obținea pole pentru Jordan pe ploaie.

În 1995 luptă roată la roată cu Hill: o nouă victorie. În 1996 părăsește Benetton pentru Ferrari și câștigă din nou la Spa, contra lui Villeneuve. Câștigă iarăși, contra aceluiași Villeneuve în 1997.

În 1998 ”supraviețuiește” faimosului ”carnagiu” de la start și în timpul cursei intră din plin în Coulthard, orbit de apa ridicată de acesta. Urmează o incursiune la boxele McLaren și amenințări la adresa scoțianului. Pierde cursa din 1999 din cauza accidentului de la Silverstone iar în 2000 este depășit de Mika Hakkinen în celebra mișcare care îl mai implica și pe Ricardo Zonta. Dar în 2001 are parte de a 5-a victorie la Spa, urmată de a 6-a și ultima în 2002.

Oare mai este în stare bătrânul baron să ne mai arate cât de bun este pe Spa Francorchamps?

Citiți mai în detaliu articolul lui Keith Colantine despre debutul lui Michael Schumacher.

2 responses to “Michael Schumacher – Asul de la Spa

  1. O sa-mi para foarte rau cand se retrage pe bune. Si vreau neaparat sa-l vad in DTM sau alta competitie dupa Formula 1. Cu bune si cu rele dar a fost idolul meu de mic copil, pana si azi peretele de la mine din camera e plin de postere cu F1 din care multe sunt cu el.

  2. Septuplul campion mondial va colabora începând din acest weekend cu un nou inginer de curse în persoana lui Peter Bonnington, după ce anterior acesta a lucrat cu Schumacher într-un rol secundar încă de la revenirea sa în Formula 1 la începutul anului trecut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s