Cucerim America

Martin Whitmarsh a declarat ieri că Formula 1 ar trebui să se orienteze mai mult în direcţia pieţei americane iar primul pas spre acest proiect ar fi organizarea a cel puţin 2 curse în Statele Unite. „Formula 1 are nevoie de America şi nu viceversa, iar din acest motiv sportul ar trebui să recucerească publicul de pe continentul american. Nu putem pur şi simplu să organizăm o cursă acolo şi să nu ne întoarcem. Trebuie să ne străduim mai tare, avem nevoie de un program serios de marketing şi dezvoltare în State iar pentru asta o singură cursă pe an nu este de ajuns.

Adevărul este că Martin are dreptate! Piaţa americană trebuie exploatată. Ştim că din 2012 urmeză să găzduiască şi ei un Mare Premiu în Austin dar dacă privim în trecut observăm că nu este de ajuns. Să analizăm un pic situaţia. SUA are o suprafaţă mai mare decât cea a Europei, iar dacă adunăm populaţia a 3 sau 4 ţări din UE care găzduiesc în prezent un GP atunci tot nu ajungem la populaţia lor (de exemplu Spania, Italia, Germania, Marea Britanie). De domeniul economic şi talentul lor de a transforma o cursă de maşini într-un show adevărat nici nu mai pomenesc.

Câte curse sunt în Europa? Câte curse sunt în Asia? Este clar că F1 neglijează continentul nord american şi mie mi se pare o greşeală. Nu avem acolo decât Canada şi Brazilia iar acest lucru nu este normal. Bernie îşi tot răcea gura declarând că vrea să globalizeze cât se poate de mult Formula 1 dar asta nu se poate mergând doar într-o singură direcţie.

Eu mi-aş putea închipui vreo 5 sau 6 curse pe continentul american. Vreo 3 în SUA şi câte unul în Canada, Brazilia, Mexic, şi chiar şi în Argentina.

Revenind la subiect, două curse în SUA nu sună deloc rău şi nici nu cred ca ar fi exagerat. Cea din Texas este plănuită pentru 2012 şi încă una pe care eu personal aş face-o pe un circuit stradal. Unde? Avem destule opţiuni. Prima variantă ar fi coasta de vest, circuitul stradal din Long Beach care după părerea multora este cel mai spectaculos traseu stradal din istoria Formulei 1. A doua variantă ar fi organizarea unei curse în cel mai important oraş din lume, New York! Aici este un pic mai complicată treaba însă ideea nu este nouă şi nu cred că ar fi ceva imposibil de realizat. Whitmarsh a mai pomenit şi de Watkins Glen, o altă idee bună zic eu. Dar variante mai sunt. Formula 1 a mai trecut şi prin oraşe precum Detroit, Dallas sau Las Vegas deci asta nu ar fi o problemă.

Chiar şi Martin a accentuat faptul că Long Beach şi New York sunt zone excelente pentru a creşte interesul publicului american în direcţia Formulei 1. Este o piaţă de desfacere de nota 10 şi americanii ştiu să promoveze excelent orice produs. Oricum anul viitor o să vedem cum decurge proiectul din Texas şi de acolo o să ne putem orienta mai bine dar eu cred că F1 are un viitor frumos peste Atlantic. Voi ce ziceţi?

Anunțuri

4 răspunsuri la „Cucerim America

  1. sunt foarte multi fani de F1,in State!Iar ei se trezesc si la 3 noaptea sa vada niste antrenamente libere!Nu mai spun de siteuri specializate de Formula1.La Charllote,este si cel mai mare tunel aerodinamic ce ar putea sa fie utilizat pentru Formula1.Americanii se amagesc cu IRL-ul,in lipsa Formulei1 de acolo!Decat tari ca Bahrain sau alte locatii exotice,mai bine 2 curse in State!Insa nu la Indianapolis!Cred ca suntem cu totii de acord ca a fost un mare esec pentru Formula1!!!

  2. Ai dreptate mad, Indianapolis nu a fost cea mai buna locatie. Tu ce 2 circuite din State ai alege pentru a gazdui F1 ?

  3. unu ar fi Austin,care mi se pare interesant,insa asta pana la proba contrarie si al doilea,ar fi cel care se specula ca ar fi initial gazda MP de Formula1 al SUA,denumirea nu o stiu,dar era pe undeva la nord de New York,tot intr-un parca Motorland nu stiu cum ii spunea.Mi se parea foarte interesant!

  4. La Indianapolis lumea se ducea sa vada alt gen de curse si probabil ca din aceasta cauza au fost dezamagiti.Credeau ca vor vedea masini F1 invartindu-se in oval,avand contact vizual permanent cu lupta.La stil nou, circuit nou.Bucata Shoreline Drive,lunga in usoara curba,promite spectacol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s