Ce urmează?

Cursa de la Istanbul a fost pur şi simplu senzaţională! Deşi Vettel nu a avut oponent în lupta pentru victorie, în spatele lui cursa a fost foarte animată cu multe depăşiri şi spectacol pe circuit. Puştiul german, care deja este comparat cu Michael Schumacher în vremurile în care nu avea adversar, probabil se întreabă deja cum o fi să depăşeşti pe cineva cu DRS-ul ăla şi ce tot zic ceilalţi despre degradarea pneurilor când el mai tot ce vede este un circuit liber în faţa lui. După un procentaj de 100% la pole positionuri şi cu 3 victorii din 4 curse (un loc 2 în China) Vettel parcă este dintr-o altă dimensiune – nu este departe nici de recordul exclusiv al lui Ayrton Senna, de 8 pole position-uri consecutive.
În spatele germanului acţiunea era omniprezentă iar spectatorii şi telespectatorii priveau cu sufletul la gură multitudinea de depăşiri şi gafele copilăroase la boxe pe timpul schimburilor de pneuri. Eu cred sincer că acel sistem de reglare al aripii spate şi-a făcut excelent treaba şi este principalul motiv pentru care am avut un număr aşa ridicat de depăşiri şi lupte roată la roată.

Am fost martorii revenirii Scuderiei Ferrari şi în special al lui Fernando Alonso care a obţinut un loc 3 bine meritat surclasând ambele McLaren-uri şi ambele Mercedes-uri. Dacă echipele urmăritoare se apropie şi mai mult de Red Bull putem avea şi anul acesta o luptă pentru campionatul mondial extrem de strânsă şi poate Vettel nu o să-şi apere titlul aşa de usor precum pare după cele patru curse. Sunt optimist că cei de la Ferrari, McLaren şi poate chiar Mercedes or să câştige curse anul acesta şi vor veni cu mai multe înbunătăţiri la monoposturile respective.

Cât despre Michael Schumacher, nu ştiu ce să mai zic, merge mai bine decât anul trecut însă asta nu ajunge. Rosberg îl bate în calificări şi în cursă cu prea multă uşurinţă. Deşi germanul a declarat zilele astea că este mulţumit de înbunătăţirile aduse pe monopostul Mercedes şi că sunt şanse ca în curând să se lupte şi ei pentru victorii, chestia asta este mai mult valabilă pentru Rosberg căci el nu prea pare împăcat cu maşina.

Oricum, urmează Marele Premiu al Spaniei şi echipele acum simt cel mai mult intrarea în Europa. Sunt sigur că vor aduce multe updateuri cu ei şi o să vedem încă o cursă animată şi bogată în depăşiri. Zona DRS pe circuitul catalan o să fie şi mai lungă iar în combinaţie cu KERSul prevăd numeroase depăşiri pe linia dreaptă, unde piloţii sunt cu pedala la maxim timp de 16 secunde pe o distanţă de 1.14 km.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s