China 2011. Shanghai. Program oficial

Mă gândeam să vă prezint un program mai detaliat de cursă în acest weekend şi să postez câteva detalii despre vremea care îi aşteaptă pe piloţi în China.

Pirelli se prezintă în etapa a III-a cu pneuri soft şi hard ca în precedentele două curse, însă de data aceasta pe caucicurile soft o să vedem o linie argintie subţire pe exterior. Despre vreme, ne putem aştepta la o temperatură mai scazută şi chiar ploaie sâmbătă, însă cursa pare a avea loc pe un circuit uscat și fără amenințarea ploii.

În 2008 aici a câştigat un McLaren (Hamilton), în 2009 o dublă Red-Bull prin victoria lui Vettel iar în 2010 a urmat iar McLaren, cu o dublă prin Button de data asta.. urmează oare o dublă RBR prin Webber?

Circuitul a fost finisat iarna asta după ce mai mulţi piloţi s-au plâns anul trecut de numeroasele denivelări întâmpinate în cursele precedente. Un tur de pistă are lungimea de 5451 de metri şi se parcurg 56 de tururi deci un mare premiu are aproximativ 305km. Recordul pe tur este deținut de Michael Schumacher, 1:32.238 în 2004 iar recordul de viteză a fost atins de Lewis Hamilton cu 318km/h în 2010.

Îl vom putea revedea  în acţiune pe Nico Hulkenberg în prima sesiune de antrenamente în locul conaţionalului său Adrian Sutil iar Daniel Ricciardo intră în locul lui Alguersuari la TorroRosso. Team Lotus îi va pune în monopost pe Davide Valsecchi şi Luiz Razzia.

Programul complet de weekend:

Vineri , 15 aprilie 2011
Antrenamente libere 1 – 05:00
Antrenamente libere 2 – 09:00

Sâmbătă 16 aprilie 2011
Antrenamente libere 3 – 06:00
Calificări – 09:00

Duminică, 17 aprilie 2011
Cursa – 10:00

Puteţi urmări tot programul de mai sus LIVE la televizor pe postul Digi Sport.

Vettel merge în China cu un avans de 24 de puncte în faţa lui Button şi are şansa de a câştiga a cincea cursă consecutivă pentru el. Eu sincer merg pe mâna lui şi cred că o să avem o dublă Red Bull weekendul ăsta.

Voi ce credeţi?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s