Mașinuța Lego

Gata mi-am ridicat falca de pe jos şi mă pot apuca să scriu acest articol. Nu, nu am vreo boală exotica şi nu mă dezmembrez. Simplul motiv al fălcii mele pe jos este că am văzut noul monopost MP4-26 al celor de la McLaren.

M-a lovit aşa un mix de sentimente bune şi rele. Primul gând a fost unul de uimire, design-ul noului monopost este RADICAL şi în acelaşi timp fantastic de impresionant. Dacă o să fie la fel de rapid la cât de bine arată atunci în momentul acesta cei de la McLaren ar fi incontestabilii campioni întrucât nimic nu se compară cu maşina lor.

După ce mi-a trecut uimirea, parţial doar – pentru că şi acum sunt încă uimit, am început să realizez că uitându-mă la maşină, mintea mea fuge imediat la vechile Săgeţi Argintii şi de aici un sentiment de tristeţe. Nu ascund faptul că sunt fan Mercedes GP şi faptul că cel puţin în mintea mea McLaren mai are o doză semnificativă din spiritul Silver Arrows iar asta m-a întristat un pic.

Dar cea ce contează cu adevărat este că inginerii de la McLaren au creat o capodoperă, cel puţin din punct de vedere estetic. Sunt foarte curios cum o să se comporte pe circuit şi cât de rapidă o să fie, că până la urmă un design radical nu este egal cu performanţă. Elementele lui inovatoare, ca acele sidepoduri şi engine coverul, de fapt toată maşina în sine arată diferit de ce am văzut la ceilalţi în Valencia.

Felul în care au promovat lansarea noului MP4-26 a fost şi el ieşit din comun. Evenimentul a avut loc în piaţa Potsdamer din Berlin lângă locaţia faimosului zid al Berlinului. Maniera evenimentului a fost cu totul aparte, în stilul LEGO, bucată cu bucată asamblat chiar sub privirile fanilor prezenţi acolo. Ce să mai? McLaren dovedesc iarăşi că sunt aşi în marketing şi publicitate, britanicii au invadat Berlinul şi au facut-o cu stil!

Anunțuri

9 răspunsuri la „Mașinuța Lego

  1. imi explici si mie te rog care este side-podul si care este traducerea lui?Am o relativa idee,despre ce ar fi vorba,dar vreau sa fiu sigur.
    mersi

  2. Sunt acele 2 parti laterale a monopostului, in dreapta si stanga cockpit-ului unde defapt sunt si orificiile prin care intra si circula aerul.

    Sper sa fie de folos imaginea.
    In traducere romaneasca.. hmm, nici nu stiu.. nu m-am intrebat niciodata asta, probabil de aia am si scris in engleza.. Liviu poate ne ajuti tu cu traducerea 😀

  3. Sidepods – Capsule laterale 🙂
    Eu le zic guri de aer laterale în speranța că cine nu e așa tehnic își poate da seama despre ce e vorba. Oricum, întrebarea ta mad79 (hei, I’m a 79er as well!) îmi readuce în minte că trebuie să facem o secțiune în care să explicăm date tehnice.
    http://static.howstuffworks.com/gif/formula-one-12.gif Uite aici, sidepodurile se numesc engine intakes, adica guri de aer care ajunge la motor. O mașină de Formula 1 are 3 astfel de guri de aer, 2 în lateral (sidepods) și una deasupra capului pilotului.

  4. Așa e, sidepods sunt părțile laterale ale mașinii. Întâmplarea face că funcția lor principală este de a găzdui cele 2 engine intakes laterale. De altfel pentru asta au fost concepute în primul rând, Lotus au fost cei care le-au prezentat prima oară, în 1970 parcă, pentru a creea o mașină mai aerodinamică (până atunci gaura de aer fiind în botul mașinii). Cam de atunci s-a renunțat la tipul de monopost în formă de „trabuc”.

  5. mersi mult baieti pentru explicare.Asa cum am spus aveam o idee generala,dar nu vroiamm sa gresesc.Oricum cand vine vorba de formula1,mai mult gandesc in engleza si am vrut sa nu pierd realitatea romaneasca 🙂 A[rp[p de daaate tehnice,astea pe care le-ati s[us erau pe undeva usr de ghicit,dar anul trecut,ma uitam la BBC si in una din antrenamentele libere spuneau de ceva numit ,sper sa scriu corect,garnie flap si ma tot intrebam ce e lucrurl asta.Imi dadeam seama ca e ceva la aripa spatem dar efectiv nu stiam ce e.Asa ca un dictionar explicativ de date tehmice,ar fi mai mult decat utiil!Inca odata mersi mult!!

  6. Mad79, e vorba de „gurney flap”, un flap (o aripioară) adusă în Formula 1 de Dan Gurney în anii 70 (fost pilot de F1, 4 victorii). Se întinde de-a lungul aripii spate, de fapt vezi poza asta> http://openpaddock.net/wp-content/uploads/2010/10/gurney-flap01.jpg – lama albă aflată de-a lungul aripii, orientată în sus e un gurney flap. A fost implementată și la diverse modele de avioane.

    Un mic glosar de termeni aici: http://www.vivaf1.com/glossary.php

  7. De asta imi place ca sunt prieten cu Liviu.. zilnic invat ceva nou despre F1 😀
    Nimic mai frumos decat sa ai o comunitate de fani F1 si sa inveti lucruri noi.
    Chiar azi veneam de la BV spre Sfantu cu o colega de facultate (Noemi) si dupa aproape 4 ani deabia acum am aflat ca si ea este super pasionata de Formula 1.
    DECI SUPER SENTIMENT..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s