Săgețile argintii

S-a discutat foarte mult despre revenirea lui Michael Schumacher în F1 la sfârșitul lui 2009 și pentru întreg sezonul 2010. Însă am rămas un pic surprins cât de puțin s-a scris și discutat despre revenirea Săgeților Argintii sub forma echipei Mercedes Grand Prix.

Legenda Săgeților Argintii a luat naștere cu modelul Mercedes-Benz W25 și nu exagerez dacă spun că este una chiar foarte interesantă. În 1932, Asociația Internațională a Cluburilor Automobilistice Recunoscute (AIACR – Association Internationale des Automobile Clubs Reconnus) a decis stabilirea formulei de 750 kg pentru autovehiculele de curse. Monoposturile nu puteau depăși această limită de greutate din motive de siguranță. Această nouă formulă de greutate avea să fie introdusă din 1934 și deși majoritatea echipelor se confruntau cu o criză economică, cei de la Mercedes-Benz au ieșit cu modelul W25 gata de a scrie istorie.


1934, Nurburgring avea să fie prima cursă în care participa modelul W25, însă cu noua regulă de greutate maximă la monoposturi, germanii s-au trezit cu o mașină ce depășea această limită cu un kilogram. În noaptea dinaintea cursei care a avut loc la 3 iunie 1934, după ce s-a constatat că nu mai există nicio șansă de a introduce modificari tehnice, organizatorul de curse Alfred Neubauer a luat o decizie curajoasă care a dus la crearea acestei legende. Acesta a cerut mecanicilor să razuiască stratul de vopsea albă al caroseriei din aluminiu. Datorită acestei măsuri neobișnuite, greutatea autovehiculului a scăzut sub limita impusă, iar autovehiculele Mercedes acoperite până atunci cu un strat de vopsea albă aveau acum un aspect spectaculos. Pilotul Manfred von Brauchitsch a câștigat cursa Eiffel în timp record uimind lumea cu dominația absolută a mașinilor Mercedes iar câțiva ani mai târziu, presa din Germania a denumit monoposturile „die Silberpfeile” – săgețile argintii.


Legenda a continuat cu modelul W125 (1937). Spre deosebire de modelul anterior dotat cu un motor supraalimentat, cu opt cilindri, șasiul noului model a suferit modificări drastice. Pentru asigurarea unei greutăți corespunzătoare, ideea echipării modelului cu un nou motor V12 a fost abandonată încă o dată deși și acest motor cu 8 cilindri în linie dezvolta o capacitate de 646cp. Hermann Lang, care a fost promovat din postura de mecanic de curse în cea de pilot, a înregistrat o incontestabilă viteză medie de 261,7 km/h în cursa internațională desfășurată la AVUS. Mercedes Benz deveneau campionii Germaniei și ai Europei.


Pasul către Formula 1 urma să fie făcut în 1951 cu modelul W 154. Alfred Neubauer a început să caute automobile de curse Mercedes-Benz intacte într-o perioadă în care Germania se refăcea din recesiune după pierderea celui de-al II-lea Război Mondial, când fabrica de la Stuttgart zăcea în ruine. Astfel, în 1951, trei modele W 154 au concurat la Buenos Aires (Argentina). Acestea erau conduse de fostul campion Hermann Lang, Karl Kling și argentinianul Juan Manuel Fangio. Cei trei piloți Mercedes Benz au încheiat cursa  pe locul al doilea, al treilea și respectiv al șaselea. Deși erau niște modele vechi și rezultatele au fost onorabile, cei de la Mercedes au sistat toate proiectele până în 1954. Au început să se concentreze asupra dezvoltării unui autovehicul de curse de 2,5 litri competitiv, dotat cu un motor cu aspirație naturală, în conformitate cu o nouă reglementare stabilită de Federația Internațională de Automobilism (FIA). În acest scop, inginerii au creat un nou tip de monopost, W 196, cu un motor de 2,5 care urma să reprezinte revenirea celor de la Mercedes în F1.

Echipa condusă de organizatorul de curse Alfred Neubauer și-a făcut cunoscute intențiile cu prima ocazie ivită. La volanul noului model W 196, Karl Kling și Juan Manuel Fangio au dominat sesiunile de antrenamente pentru Marele Premiu al Franței  din 1954. Un șir de succese repurtate în acel sezon – cel mai important fiind clasarea pe primele trei pozitii a piloților Kling, Fangio și Hermann pe circuitul AVUS din Berlin a scos în evidență forța incontestabilă a echipei mai ales prin faptul că aveau adversari pe pistă precum Ferrari, Maserati și HWM. Fangio a câștigat cu ușurință campionatul mondial iar 1955 a fost încă un sezon de dominație absolută cu Fangio iar campion mondial și Stirling Moss mai puțin norocos pe locul doi.

Cel mai neplăcut eveniment din istoria curselor automobilistice a avut loc la 11 iunie 1955 în timpul cursei de 24 de ore de la Le Mans. Din cauza unor defecțiuni tehnice, pilotul francez Pierre Levegh a fost implicat într-un accident și s-a izbit de un grup de spectatori; acest accident s-a soldat cu decesul a 83 de persoane! În contextul acestui teribil accident, Mercedes și-a retras mașinile din cursă din respect pentru victime iar compania și-a anunțat retragerea din cursele automobilistice la 22 octombrie 1955. Sfârșitul a venit în perioada în care compania atinsese culmea succesului în cursele automobilistice, inclusiv în Formula 1.

Nu a însemnat sfârșitul Mercedes în F1 în totalitate, ei continuând să furnizeze motoare altor echipe, însă era sfârșitul Săgeților Argintii. Mulți i-au considerat pe cei de la McLaren noile Silver Arrows din momentul în care au trecut la motoare Mercedes și aici ne putem aminti de succesele lor cu Mika Hakkinen și ultima oară cu Lewis Hamilton însă eu nu consider acele mașini aparținând legendarelor Silberpfeile dintr-un singur motiv: nu mai erau 100% germane!


Din fericire adevăratele săgeți argintii au revenit în 2010 sub numele Mercedes Grand Prix. Adevărat, sezonul 2010 a fost unul destul de modest, în special pentru că au moștenit monopostul Brawn în care Button a câștigat campionatul mondial din 2009.  Dar este o senzație plăcută să știi că există o echipă germană în F1 și inspiră convingerea că sunt aici pentru a face performanță pe termen lung. Eu sper ca în următorul sezon să avem 4 echipe care luptă pentru titlu: Ferrari, McLaren, Red Bull și Mercedes.

Anunțuri

3 răspunsuri la „Săgețile argintii

  1. Mercedes GP nu e o echipa „mai nemteasca” decat McLaren. Au sediul la Brackley (Anglia), iar motoarele se fabrica la Brixworth (Anglia). Dar au piloti germani, asta e sigur 🙂

  2. Da, asa e. Ieri a fost ziua lui Michael. sa ne traiasca si sa ne uimeasca cu performante bune anul asta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s