Pilotul și campionul

Pe de-o parte avem cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1: teutonul, unicul și inegalabilul Michael Schumacher. Pe de alta avem un brazilian chel, bătut măr de teuton, un talent neîmplinit. Da, n-am crezut niciodată în Barrichello. L-am categorisit repede ca un tip cu insuficient talent pentru Ferrari-ul acelor vremuri, a cărui principală calitate e de scutier perfect pentru der König. Apoi îmi era antipatic pentru că vorbea mult și realiza prea puțin, pentru că nu a avut niciodată atitudinea lui Mark Webber de azi, de a-și lua soarta în propriile-i mâini și de a-i da lui Schumi de lucru.

Anul trecut, la Brawn GP, istoria cu Rubens s-a repetat. Dar în toamna trecută brazilianul parcă s-a trezit, la 37 de ani. Și a ținut în viață campionatul, făcându-ne pentru prima dată să-l vedem așa cum probabil el s-a considerat întreaga carieră: un pilot talentat, capabil să câștige titlul într-o bună zi.

Ei bine, șansa lui a trecut. Presiunea s-a ridicat de pe umeri și Rubens pare un tip relaxat și împăcat cu sine. Până la urmă cred că poate privi în urmă nu doar cu nostalgie ci și cu mândrie. Rubens nu e un campion, dar e pilot. Ieri, viața i-a oferit șansa să-și câștige înapoi o parte din respectul de sine pe care Schumacher i l-a măcinat ca un cancer, duminică de duminică, timp de 6 ani. Iar Rubens n-a stat pe gânduri și a trecut prin acel tunel îngust precum ața prin ac, urlând și stârnind praful pustei maghiare și ieșind din nou la lumină, drept, cu sabia în mână și călare pe calul său alb. Nu am fost în cockpitul bătrânului Williams, însă îmi imaginez cum trebuie să se fi simțit brazilianul acolo: terifiat și extaziat în același timp. O clipă mare cât o carieră pentru el.

Și ar trebui să-i mulțumim lui Schumi pentru asta. Dacă s-ar fi lăsat depășit sec și plat oare ar mai fi fost bucuria lui Rubens atât de mare? O victorie e mare doar când e grea. Și nici o depășire din ultimii ani n-a fost atât de dificilă și de spectaculoasă ca asta. Mi-ar plăcea să cred că Schumi zâmbea în cockpit după aceea și că a știut exact care e limita, că a luat în calcul totul. Că n-a fost doar un gest de supremă aroganță și imaturitate. Asta doar el o știe.

Nu știu dacă Schumi regretă revenirea aceasta. Eu sper că nu. Poate că 7 titluri, 91 de victorii, 68 pole-uri și 76 de tururi rapide sunt doar cifre. Poate și el urla în cockpit când a fost depășit… Și poate asta e tot ce contează pentru tipii ăștia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s