Formula 2. Portimao. Cursa 1

Un weekend care nu a început bine pentru pilotul român, care mergea în Portugalia cu speranțe mari în încercarea sa de a finaliza participarea la întregul sezon de F2. Dacă până și danezul Jokinen a fost nevoit să renunțe din cauza lipsei de finanțe acum 2 curse e clar că șansele lui Mihai sunt foarte mici, mai ales că mașina nu l-a ajutat să aibă rezultatele de care avea nevoie. Și oricât ar crede unii că poate pilotul este de vină, problemele tehnice l-au urmărit pe brașovean și în acest weekend și nici măcar entuziasmul cu care se arunca primul pe pistă în căutarea unui tur rapid nu l-au ajutat.

În antrenamentele libere inginerii săi au încercat găsirea unei soluții pentru presiunea corectă în pneuri. Se pare că nu au găsit-o întrucât, după prima ședință de calificări, Mihai pleca în cursă de pe locul al 15-lea.

La start, conform unei surse neoficiale care l-a abordat pe Mihai imediat după cursă, un acroșaj cu unul dintre piloți i-a îndoit coloana de direcție. Se explică astfel de ce Mihai a pierdut brusc poziții pînă în primul viraj, recuperând apoi frumos în mijlocul unui pluton de piloți nervoși, evitând orice acroșaj și luptând pentru poziția a 13-a. Însă, cu direcția lovită, i-a fost mai greu să înceapă o cursă de recuperare și numai abandonul câtorva din față și modul în care a reușit să își apere poziția l-au făcut să termine pe acea poziție. Oricum, se vedea că mașina nu era în stare de mai mult, mai ales în momentul în care Beu a fost depășit de Natalia Kowalska.

Și mâine este o cursă, Mihai, nu dispera! Fanii tăi te susțin!

Later edit: cursa de mâine va fi difuzată de Eurosport 2 la ora 15.00.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s