Certitudini

A trecut sfertul matinal al campionatului. Formula 1 a călătorit din Orientul Apropiat până în China via Melbourne. Pentru cine urmărește The Amazing Race, circul Formulei 1 seamănă cu o cursă în jurul lumii, dar mult mai luxoasă și mai de senzație. Cu un cap de afiș mai apetisant ca niciodată, cu aproape toate starurile în viață la bord, cu unii din super-miliardarii cei mai faimoși (sau excentrici), cu cei mai bine plătiți ingineri și cu niște circuite de vis, F1 2010 promitea un show total, cel mai incitant campionat de când m-am prins în vâltoarea asta.

Dar presiunea așteptărilor combinată cu o plictisitoare cursă în deșert, a creat un efect de recul și corul nemulțumiților a început să croncăne. Bernie s-a scos însă cu ploaia care a avut grijă să mixeze lucrurile și să facă ca pole-sitterul să nu câștige nici o cursă în 2010. Așa au trecut 4 curse din care remarcăm următoarele:

– maturitatea și inteligența de campion ale lui Button, câștigător al curselor pe ploaie, cândva specialitatea unuia, Michael nu-știu-cum;

– că Hamilton punctează mai puțin în clasament dar ține camerele lipite de el, depășind în veselie și realizând curse de recuperare incredibile;

– că Vettel este pe atât de intens în calificări, pe cât de relaxat la interviuri. Din păcate pentru el nu a concretizat potențialul mașinii. Din fericire pentru noi, însă, pentru că avem acum un super-echilibru la puncte (excelentă decizia FIA cu noul sistem de punctare);

– că Rosberg l-a pierdut pe drum pe ultra laureatul și recordmenul lui coechipier, Ralf… aaa, pardon, Miki Schumacher;

– că Alonso s-a trezit pe post de scutec, 3 curse la rând în spatele lui Felipe Baby. Până la urmă l-a depășit pe intrarea la pituri, acolo unde probabil nu se aplică ordinele de echipă.

Astea ar fi confirmările pozitive. Printre fețele lungi și îngândurate din padoc îi zărim în primul rând pe Mark și Michael. Ei țin capul de afiș al dezamăgirilor. Dacă Michael rămâne un punct de atracție al camerelor chiar și când e depășit de jumătate din piloți, Mark e pe cale să apună și să iasă pe ușa din dos a ratării.

Certitudinile de care ziceam? Avem 3-4 piloți și 3 echipe în lupta pentru titlul de campion mondial. Suntem destul de răsfățați, aș zice. Din păcate marele cap de afiș, Schumacher/Mercedes, nu se numără printre protagoniști. Avem 4 echipe (o treime!) care vor lua puncte numai din abandonurile celorlalți și avem încă 3 care se hrănesc doar cu firimituri, pentru care podiumul ar fi un vis, posibil doar printr-o fericită întâmplare. E mai puternică Formula 1 în 2010? E mai echilibrată? E mai spectaculoasă?

Aș îndrăzni să-mi răspund singur că moștenirea lui Max Mosley este dificilă. A slăbit F1 până aproape de punctul de rupere. Nu a fost singur de vină, evident. Însă povestea lui 2009 ne arată ce înseamnă un conducător rupt de realitate. În 2010 FIA a luat o decizie foarte bună și mult așteptată (de mine cel puțin), cu sistemul de punctare. Schimbarea se simte și la nivelul deciziilor comisarilor, mult mai relaxate și mai normale decât în trecut. Calificările sunt mult mai spectaculoase, ca urmare a scoaterii elementului strategic care le aducea Toyotelor o iluzorie și efemeră glorie sambătă seara. Și, nu în ultimul rând, 2010 se anunță în sfârșit un an liber de gate-urile anilor trecuți. De scandalurile care l-au făcut pe Mosley mai celebru decât Vettel sau Button în 2009.

Din păcate anticipez că vom intra într-o perioadă de curse plictisitoare, odată cu segmentul european al circuitului. Dacă Bernie nu a angajat șamani de calitate, soarele verii ne va moleși pe toți. Evident, sper să mă înșel!

Anunțuri

10 răspunsuri la „Certitudini

  1. sezonul are 19 etape…. s-au desfashurat 4…. sfertul va fi depashit dupa etapa a 5-a…. 4×4=16…
    dupa Catalunya urmeaza Monte Carlo, o cursa care nu poate fi plictisitoare nici sa vrei sa ii ashezi pe totzi in shir indian pina la sosire…. shi acolo sint shanse sa ploua… s-a intimplat de multe ori….

    Max a fost „celebru” in directzia inversa celei in care au fost Vettel shi Button in 2009… daca relaxarea stewarzilor este buna in cazul obstructzionarii in timpul cursei (amanunt discutat pentru clarificare la cererea pilotzilor, care shtiu clar cum suna regulamentele) sau a conducerii mashinii in zona standurilor rezervata mecanicilor !!!!!!!!!, inseamna ca Formula 1 a ajuns rau….

    in rest, in fara ruletei pe ploaie (inspiratzie pentru care este mai mult decit surprins shi deosebit de fericit), exista un motiv clar pentru care Button nu termina mai sus de locul 7 in cursele pe circuit uscat…. pentru ca nu are viteza pe care o au Hamilton, Rosberg, Vettel, Webber, Alonso shi chiar Kubica…. din pacate….

  2. Eu sper ca Button va castiga si curse „normale”. In viteza pura de acord, Button nu e la fel de rapid ca Lewis, Seb sau Fernando. Cu Nico si Robert, ma abtin. Deocamdata n-au masini capabile sa se bata cu McLaren-ul. Webber insa… pana si Schumi facea mai multe puncte pe RedBull-ul sau 🙂 Ma bucur ca nu l-ai numarat si pe Felipe 🙂
    In prisma rezultatelor de pana acum il vad pe Button cu sansa a 4-a la titlu. Outsider, deci. Cel mai important e ca n-a facut puncte pentru ca le-au risipit ceilalti (vezi cazul lui Massa). E acolo pe meritele lui, chiar daca astea nu-s viteza pura si talentul la depasiri… mult mai eye-candy decat a citi perfect o suprafatza umeda. Mie imi place mult de Button atunci cand e in forma. Din pacate defectul lui e ca nu mentine acelasi ritm in toate cele 19 curse. Are curse in care pur si simplu dispare.

    PS: da, am anticipat un pic sfertul 🙂

  3. Rosberg dovedeshte viteza deosebita cu mashina care o are… locul 5 in Bahrain shi Australia, locul 3 in Malaysia shi China…. shi e shi constant ….
    Kubica la fel… daca l-ai pune in McLaren mi-e teama ca am shti deja campionul mondial… nu uita ca in 2008 avea shanse sa lupte la titlu cu BMW insa prioritatea a fost construirea mashinii pentru 2009 cind germanii sperau sa ia titlul mondial… In acele conditzii, Kubica a terminat pe 4 cu 75 de puncte, tot atitea cite a avut Raikonnen, clasat pe 3. Viteza nu sta numai in mashina, cit in capacitatea pilotului de aborda corect virajele, a sta pe linia ideala, de a analiza repede shi bine orice situatzie dificila, de a alege cele mai simple shi rapide variante in conditziile de stres ale Formulei 1.
    Recunosc ca in 2009, Button a avut in prima parte a sezonului, cea mai rapida mashina, cu un ushor avantaj dat de dublul distribuitor de aer ce a fost inovatzie Brawn… In partea a doua insa, Vettel venea tare din urma shi numai problema cu motoarele Renault, l-a facut pe german sa scada ritmul ca sa nu ajunga sa fie penalizat pe grila de plecare. Jenson shi-a aparat pozitzia de lider, insa nu a mai stralucit….
    In ultimele trei curse Webber are un pole position shi doua plecari din pozitzia secunda…. ashadar viteza e dovedita… e clar ca setarile mashinii Red Bull pentru ploaie nu sint cele corecte, iar mashina in sine nu este una rapida… fiind cu aprope 10km/h mai lenta decit McLaren…. insa Webber se califica bine….
    Totzi pilotzii shtiu ca Massa nu e prea vitezist…. ii va fi greu cu Alonso…

    Chiar tu spui…. Button are curse cind dispare…. avedarul este ca e tehnic… salveaza pneurile… e mai atent decit Hamilton shi asta s-a vazut pe ploiae, dar numai gindeshte-te acum in Vhina pe final… Daca il prindea Lewis pe ultimele ture, cind Button incetinise, cine era azi eroul? Ca Hamilton a plecat de pe 6 shi s-a oprit de 4 ori la standuri, in timp ce Button a plecat de pe 5 shi s-a oprit doar de doua ori….

  4. Joker, trebuie sa remarc ca ai nitica pofta de scris omule! Un comentariu de-al tau e mai lung ca un articol de al meu :)) Sigur, ma scot din starea de bine SHurile si TZurile alea 😀 , dar tin sa remarc ca ai comentarii foarte la obiect. Imi place si siteul tau, foarte bine tinut la curent cu ultimele noutati.

    Foarte bine spus mai sus in legatura cu toti. La Webber insa i-as tine partea lui Radu. Desi e unul din pilotii mei preferati si imi place limba lui ascutita si modul in care se prezinta ca om, totusi ca pilot e sters, nu reuseste deloc sa se descurce in cursa, e orgolios si in stare sa piarda totul numai pentru a nu renunta in momentul in care greseste. Cel mai recent exemplu e lupta cu Lewis in Australia si daca te uiti in sezoanele din urma ai sa vezi ca are o dara constanta de astfel de incidente.

  5. Apropo de Moxley, iar se abereaza: http://www.autosport.com/news/report.php/id/83093

    Joker, nimeni nu l-a pus pe Lewis sa opreasca de 4 ori, nu? Si… nu uita de al 2-lea safety car, absolut inutil. Button castigase deja cursa in acel moment.
    F1 e foarte complicata. Discutii d-astea ca X ar fi nemaipomenit pe un monopost Y se pot face tone. Sunt enorm de multe variabile la mijloc. Si foarte multe cazuri in care lucrurile n-au mers asa cum se astepta lumea. O singura masina e cea mai buna intr-un an (de regula). Si doar 2 piloti o au la dispozitie. Mai departe, cat sa fie diferentza intre Vettel si Webber? Cateva fire de par? Hai, cativa metri pe tur? Asta e suficient sa-i dea lui Vettel un edge si sa-l puna in pole. Si asta il face pe Webber nr2 intr-o echipa de 2. Atat de competitva e F1. Apoi, mai e varsta, forma… pilotii sunt si ei oameni.
    Nu ma intelege gresit, nu te contrazic, doar incerc sa completez punctul tau de vedere. Cel mai celebru caz e chiar Schumi, care desi arata identic cu cel de acum 3 ani si e motivat, e parca fraksu in cockpit.

  6. Webber a aratat in calificari, unde este vorba de viteza, cit este de rapid…. In Australia cred ca Lewis, incercind sa depasheasca, a intrat in viraj pe alta linie decit cea ideala, apoi a frinat pozitzionindu-se pe interior, moment in care i-a luat fatza lui Webber, care urma linia ideala folosita in fatza de Alonso… Diplomat, australianul shi-a cerut scuze, insa incidentul a fost unul de cursa… nimic de reproshat cuiva chiar daca Hamilton era super agitat sa depasheasca…

    Webber este doi in echipa shi doi pe grila de plecare…. adica este mai rapid decit totzi ceilaltzi 22 de pilotzi minus Vettel…. intr-o apreciere generala shi relativa desigur, considerind cele 4 curse desfashurate in acest sezon.

    In China, ideea nu este cine a pus pe cine sa opreasca… ci cit timp pierzi shi apoi trebuie recuperezi cu opririle la standuri…. faptul ca Hamilton era sa il depasheasca pe Button la final, cu 4 opriri in loc de 2 ale colegului sau de echipa, arata clar cine a fos mai rapid shi cine a facut cele mai multe depashiri ca sa fie cit mai in fatza…. shi atunci safetycar-ul a contat, anulind diferentze mari intre pilotzi, insa unul linga altul, in conditzii relativ egale-pneuri, greutatea mashinii, starea vremii, Button nu are viteza lui Lewis…

    Hamilton are probleme serioase de caracter, dar asta este o cu totul alta poveste….

  7. despre cea mai rapida mashina… hmmmm
    caracteristicile difera de la echipa la echipa…. in special in functzie de aerodinamica…. cind e vorba de intreaga cursa, se adauga shi fiabilitatea monoposturilor…

    in acest moment Red Bull, McLaren shi Ferrari sint destul de aproape, diferentzele fiind facute shi de pilotzi shi de ingineri in egala masura…. dar exista o fluctuatzie buna pentru sport shi public….

    la acel nivel, diferentzele intre pilotzi sint infime…. in plus, la vitezele dezvoltate in F1 nu prea exista multe variabile pe asfalt…. greshelile apar pentru ca fiecare merge la limita limitei… iar acolo orice este posibil… shi ei shtiu asta… e un risc asumat… Webber este un tip concentrat, muncitor, consecvent, bun coechipier, comunicativ cu echipa tehnica, deschis cu presa, luptator shi echilibrat… Shtie ca are o mashina excelenta shi trage sa cishtige, se implica, vrea puncte, este competitiv…

    Shi doar o singura remarca despre Button…. Daca nu ar fi plecat la McLaren, crezi ca ar fi avut aceleashi rezultate in mashina Mercedes, ca acelea avute de Rosberg? Eu nu!

  8. Sincer, ai fi crezut ca Button va castiga 2 curse pe ploaie? Ca va conduce dupa 4 curse in clasament? Ca-l va bate pe Lewis vreun pic? Sau ca Schumi va avea startul asta teribil?

    Let’s say it like this: clasamentul la ora asta e corect, reflecta ceea ce am vazut in pista.

  9. nu …. dar tocmai asta este farmecul sezonului 2010… button e shi el surprins de ce se intimpla… cred sincer ca l-a batut pe lewis datorita unor conjuncturi fericite pentru el shi nefericite pentru hamilton… shi teribil de nefericite pentru vettel…

    despre shumi voi avea un post separat…

    Let’s put it this way….
    clasamentul este intotdeauna corect shi reflecta rezultatele de pe circuite… insa in clipa in care nu va mai ploua, jenson se va pierde mult in urma lui lewis. Ploaia este exceptzia de la regula, cind potzi arunca zarurile fara ca numeni sa te acuze ca ai greshit… ce gresheala? ca ai dat 3-2 in loc de 6-6? Ei bine, lui Button i-au intrat doi de 6-6… in Australia shi in China…. Drama lui Jenson este ca Formula 1 cea din realitate nu se joaca pe … 6-6.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s