1992 nu părea un an promiţător pentru Senna. Cu trei campionate mondiale sub pernă, brazilianul era cel mai bun pilot al generaţiei sale, cu câte un pole position la două curse disputate. Însă Williams progresase şi monopostul lor din acel an părea de neînvins, mai ales că McLaren Honda nu mai erau atât de competitivi ca în anii precedenţi. Senna se gândea deja să părăsească echipa engleză la finalul sezonului. A urmat pentru Senna un an în care pleca des de pe poziţia a treia ca să termine tot pe aceiaşi poziţie. Brazilianul era tot mai frustrat de inabilitatea monopostului McLaren de face faţă rivalului Williams FW14B. Şi nici motorul Honda V12 nu mai era cel mai puternic de pe grilă. Numai absoluta determinare a lui Ayrton, combinată cu eşecurile lui Nigel Mansell (care în acel an a scris istorie câştigând 9 curse din 16, 14 pole positions şi încheind campionatul cu 5 curse înainte de finalul sezonului) au transformat o maşină în cădere într-un bolid care a câştigat trei curse în acel an.
Prima victorie a lui Senna în 1992 l-a încoronat pe brazilian drept egalul lui Graham Hill în numărul de victorii pe circuitul monegasc. Senna câştiga a 5-a sa victorie la Monte Carlo, stricând şirul de victorii consecutive a lui Mansell care până atunci luase primele 5 curse ale sezonului. Ayrton plecase de pe 3, poziţia sa tipică în acel an, cu Mansell plecat din pole. Englezul a condus cursa până în turul 71 din 78 când a intrat la boxe pentru a verifica un şurub slăbit. A ieşit la 5 secunde în urma lui Senna, diferenţă pe care o va topi în 2 tururi. Apoi au urmat acele 5 tururi magice de la Monaco în care Mansell a încercat orice şiretlic pe care îl ştia ca să treacă de Senna şi brazilianul s-a folosit de orice curba pentru a-l ţine pe englez la respect. Maeştrii anilor 90 se înfruntau pe cel mai celebru circuit at Formulei 1.



Senna îşi evaluează şansele de a ajunge din nou campion mondial.


În 1988 Ayrton devine pilot al echipei McLaren. Pentru acest an, Ron Dennis reuşise să atragă motorizarea Honda de la Williams şi japonezii aveau deja o simpatie pentru Senna. Combinat cu faptul ca şi Alain Prost fusese de acord cu venirea în echipă a tânărului star, Senna s-a făcut cu un loc în cea mai dominantă echipă a decadei ‘80. Experimentatul Prost, “profesorul” şi tânărul Senna (care avea să fie poreclit “magicianul” în anii ce aveau să vină) au transformat sezonul ‘88 într-o serie de recorduri pentru echipa McLaren: 15 pole positions (13 Senna, 2 Prost), 15 victorii (8 Senna, 7 Prost), 199 de puncte faţă de următoarea clasată, Ferrari cu 65 de puncte (Gerhard Berger – Ferrari – fiind singurul care s-a infiltrat în seria perfectă a team-ului englez câştigând al 16-lea pole şi a 16-a victorie).
Pentru 1987 Lotus îşi schimbă înfăţişarea grafică care îi făcuse atât de cunoscuţi în anii ‘70. John Player Special este înlocuit de Camel iar monopostul Lotus devine galben. Odată cu această schimbare sosesc şi motoarele Honda şi Satoru Nakajima, alături de prima maşină cu suspensii active. Senna avea să dezvolte o relaţie specială cu inginerii de la Honda datorită determinării şi implicării sale în evoluţia monopostului pe care îl conduce. Relaţia cu Honda îi va asigura un loc la McLaren în 1988.







