Ayrton Senna – 10 ani în imagini (36/41)

1992 nu părea un an promiţător pentru Senna. Cu trei campionate mondiale sub pernă, brazilianul era cel mai bun pilot al generaţiei sale, cu câte un pole position la două curse disputate. Însă Williams progresase şi monopostul lor din acel an părea de neînvins, mai ales că McLaren Honda nu mai erau atât de competitivi ca în anii precedenţi. Senna se gândea deja să părăsească echipa engleză la finalul sezonului. A urmat pentru Senna un an în care pleca des de pe poziţia a treia ca să termine tot pe aceiaşi poziţie. Brazilianul era tot mai frustrat de inabilitatea monopostului McLaren de  face faţă rivalului Williams FW14B. Şi nici motorul Honda V12 nu mai era cel mai puternic de pe grilă. Numai absoluta determinare a lui Ayrton, combinată cu eşecurile lui Nigel Mansell (care în acel an a scris istorie câştigând 9 curse din 16, 14 pole positions şi încheind campionatul cu 5 curse înainte de finalul sezonului) au transformat o maşină în cădere într-un bolid care a câştigat trei curse în acel an.

Prima victorie a lui Senna în 1992 l-a încoronat pe brazilian drept egalul lui Graham Hill în numărul de victorii pe circuitul monegasc. Senna câştiga a 5-a sa victorie la Monte Carlo, stricând şirul de victorii consecutive a lui Mansell care până atunci luase primele 5 curse ale sezonului. Ayrton plecase de pe 3, poziţia sa tipică în acel an, cu Mansell plecat din pole. Englezul a condus cursa până în turul 71 din 78 când a intrat la boxe pentru a verifica un şurub slăbit. A ieşit la 5 secunde în urma lui Senna, diferenţă pe care o va topi în 2 tururi. Apoi au urmat acele 5 tururi magice de la Monaco în care Mansell a încercat orice şiretlic pe care îl ştia ca să treacă de Senna şi brazilianul s-a folosit de orice curba pentru a-l ţine pe englez la respect. Maeştrii anilor 90 se înfruntau pe cel mai celebru circuit at Formulei 1.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (35/41)

20 octombrie 1991. Marele circ revenea la Suzuka însă Prost nu mai lupta pentru campionatul mondial ca în anii precedenţi. Mansell se afla la 16 puncte în urma lui Senna şi trebuia să îl domine pe Senna pentru a-şi păstra şansele de a deveni campion. Dar nu a fost să fie pentru englez în acel an.

La start Berger îi fură prima poziţie lui Senna, lăsându-l pe brazilian să facă faţă celor 2 Williams Renault. În turul 10, Mansell, care încerca să treacă de brazilian, iese de pe pistă, oferindu-i pe tavă campionatul lui Senna. Ayrton devenea triplu campion mondial. Recuperează terenul şi îl depăşeşte pe Berger în turul 18. Urmează un schimb de tururi rapide între cei 2 coechipieri dar pe finalul cursei, austriacul încetineşte cu probleme la motor. Senna încetineşte şi el şi îi permite lui Gerhard să îl depăşească în ultimul viraj, oferindu-i victoria.

A urmat celebra conferinţă de presă în care Senna, profitând de faptul că Mosley îl înlăturase pe Balestre de la conducerea FISA, a criticat încheierea celor 2 campionate anterioare, cu FISA amestecându-se în desfăşurarea curselor. Mosley susţinea transparenţa, comunicarea, deciziile corecte, exact ce îşi dorea Senna.

Senna, pilotul agresiv îşi încercase norocul în războiul cu FIA, şi, la fel ca pe pistă, a avut câştig de cauză. FIA nu a acţionat cum trebuia în cazul celor 2 coliziuni de la Suzuka şi în loc să ţină cont de integritatea sportului a ţinut cont de interesele comerciale şi de statutul de superstar a lui Ayrton. Incidentele de la Suzuka au schimbat Formula 1 pentru totdeauna şi au dat tonul pentru piloţii mai dispuşi spre mişcări agresive pe pistă (Schumacher fiind un bun exemplu de urmaş al lui Senna).

Conferinţa de presă de la Suzuka, 1991 aici.

Marele Premiu al Japoniei – Din 10 în 10 ani

Nu s-au disputat curse în 1959, 1969 sau 1979. Însă cea din 1989 va rămâne în amintirea multora pentru evenimentul de la şicană din turul 46 din 53. Imediat după ce l-a scos pe Senna din cursă, Alain Prost a mers în biroul lui Jean Marie Balestre, preşedintele FIA, şi acesta a oprit ceremonia de înmânare a premiilor şi l-a urcat pe podium pe Alessandro Nannini, Alain Prost devenind automat campion mondial. Este ironic că Max Mosley s-a folosit de intervenţia lui Balestre la Suzuka pentru a câştiga alegerile şi de a deveni preşedinte al FIA (şi cunoaştem cu toţii plăcerea preşedintelui Mosley de a interveni în decizii care nu sunt de competenţa lui).

Pe 22 octombrie, Senna se afla în pole, urmat de Prost, Berger, Mansell, Patrese, Nannini, Boutsen şi Alliot. Prost a avut un start mai bun şi a condus cursa în peste jumătate din distanţa ei. Însă Senna, ştiind că trebuie să câştige această cursă pentru a-şi păstra şansele de a deveni campion mondial, a tras tare şi în turul 46, la şicana dinainte de linia startului a intrat cu curaj în lateralul maşinii lui Prost. Francezul nu a acceptat mişcarea şi a virat în Senna intenţionat, ambele McLaren ieşind împreună de pe pistă. Comisarii de cursă au încercat să degajeze cele 2 maşini, Prost, sigur pe campionatul său ieşind din maşină iar Senna făcând semne disperate pentru a fi reintrodus pe pistă. Brazilianul a reuşit să repornească, a tăiat şicana, s-a asigurat că nu se apropie cineva şi a făcut un tur cu aripa faţă distrusă pentru a ajunge la boxe. Superioritatea netă a monopostului McLaren Honda a fost demonstrată de acele câteva tururi în care Senna a reuşit să îl ajungă pe Nannini, liderul cursei,  şi să îl depăşească în turul 50 exact în acelaşi loc în care a avut incidentul cu Prost.  Senna a câştigat cursa însă avea să fie descalificat pentru tăierea şicanei. Însă povestea nu se sfârşea aici. Senna era cât pe ce să renunţe la Formula 1 şi anul următor, tot la Suzuka, Senna şi Prost aveau să se ciocnească din nou.

31 octombrie 1999, ultima etapă a anului. Ferrari abia scăpaseră de Curtea de Apel a FIA, care îi controlase pentru nereguli în Malaezia şi evident, FIA declarase că maşinile roşii fuseseră în regulă, contrazicând afirmaţiile comisarilor din Malaezia.

Asta însemna că McLaren şi Ferrari luptau pentru ambele titluri. Irvine îl conducea pe Hakkinen cu 4 puncte şi Ferrari pe McLaren cu 4 puncte. Schumacher pleca din pole, urmat de Hakkinen, Coulthard, Frentzen şi Irvine. La ritmul scăzut al maşinilor Ferrari, irlandezul nu putea spera decât că Schumacher va câştiga cursa luându-i punctele lui Hakkinen.

Mika a avut startul mai bun, ieşind primul însă Coulthard era al treilea şi după o perioadă a greşit, stricând nasul maşinii şi intrând la boxe, distrugând şansele echipei britanice de a câştiga titlul mondial la constructori. Însă Hakkinen a dominat cursa câştigând al doilea său titlu mondial.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (34/41)

29 septembrie 1991. Manuscrisele de la Marea Moartă erau făcute publice, Nirvana îşi lansase albumul Nevermind, Max Mosley devenise preşedinte al FISA preluând puterea de la Jean Marie Balestre. Pe linia dreaptă a circuitului de la Catalunya (aflat la prima cursă după ce Jerez căzuse din graţiile Formulei 1 ca urmare a accidentului lui Donelly din anul precedent) Nigel Mansell şi Ayrton Senna luptau pentru prima poziţie, roată la roată, la centimetri distanţă, la aproape 300 km pe oră. Senna este cel care cedează la primul viraj, confruntarea dintre cei doi mari piloţi rămânând unul din punctele de referinţă ale istoriei curselor din anii ‘90.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (33/41)

14 iulie 1991, Silverstone. În plină Mansell Mania, englezul lua un start slab şi Senna îi fura prima poziţie. Însă Williams erau pe val şi monopostul lor devenise unul din cele mai bune. Senna şi Honda rămâneau în urmă, chiar dacă conduceau clasamentele datorită primelor 4 curse câştigate de Senna la începutul anului. Britanicul nu i-a permis prea mult brazilianului să conducă cursa şi termină pe prima poziţie la aproape 1 minut de următorul clasat, Berger, care luase a doua poziţie după ce Senna a rămas fără benzină în penultimul tur.

Marele Premiu al Marii Britanii nu a fost cu noroc nici în 1991 pentru Senna. În ‘90 termina al treilea după un derapaj, în ‘89 abandona cu probleme la cutia de viteze. În turul de onoare, Nigel îl ia pe Ayrton la bord spre necazul comisarilor care au încercat să îl împiedice pe brazilian să urce.

Cei trei mari campioni ai anilor ‘90 (Prost, Mansell, Senna), în doar 2 maşini.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (32/41)

Pe 12 mai 1991, la Monte Carlo, Senna pleca din al patrulea pole position consecutiv al anului. Şi se îndrepta spre a patra victorie. Deşi McLaren Honda începea să piardă din avantajele anilor precedenţi, un Senna la volan însemna în majoritatea cazurilor victorie sigură. Era a 4-a victorie a brazilianului la Monaco şi acesta se îndrepta încet spre câştigarea unui nou campionat. Senna scria istorie cu 4 pole-uri din 4, 4 victorii din 4 şi 4 victorii la Monaco, toate în al 4-lea său an la echipa engleză.

Marele Premiu al Belgiei – Din 10 în 10 ani

În anii 1959 şi 1969, Belgia nu a găzduit nici un Mare Premiu, însă pe 13 mai 1979, la Zolder, marele circ s-a adunat pentru a etapa a 6-a a campionatului mondial. Alfa Romeo apărea cu Bruno Giacomelli pentru prima oară după 28 de ani. Tyrrell avea un sponsor nou, Candy, iar Ligier se clasa pe primele 2 poziţii cu Jacques Laffite şi Patrick Depailler. Erau urmaţi de tânărul Nelson Piquet (Brabham) şi Alan Jones (Williams FW07), apoi Mario Andretti şi cele 2 Ferrari ale lui Gilles Villeneuve şi Jody Sheckter.

Start! şi Depailler pleacă primul, urmat de Jones, Piquet şi Laffite. În turul 2, Sheckter se loveşte cu Regazzoni, implicându-l şi pe Villeneuve în busculadă. Clay era scos din cursă, Jody cotinua iar Gilles intra la boxe pentru un nou nas. Ferrari-ul lui Sheckter urca acum poziţie după poziţie în timp ce la vârf, conducerea cursei oscila între Laffite, Jones şi Depailler. Însă Jones şi Depailler s-au retras cu probleme tehnice iar Laffite a fost depăşit de Sheckter în turul 54 din 70.

La final, Sheckter câştiga cursa, urmat de Laffite şi Didier Pironi (Tyrrell).

27 august 1989, Spa-Francorchamps. Se discuta mult de campionatul mondial iar Senna pleca din pole position, direct implicat în acea bătălie. Al doilea protagonist era Alain Prost, care pleca din a doua poziţie. Cei doi piloţi McLaren erau urmaţi de Berger (Ferrari), Boutsen şi Patrese (ambii Williams), Nigel Mansell (Ferrari) şi Nannini (Benetton). Dezastru la Lotus, unde nici Piquet, nici Nakajima nu au trecut de calificări.

Ploua în ziua cursei şi nu a fost nici o problemă pentru Senna care a terminat cursa fără nici o provocare din partea lui Prost, clasat al doilea (deşi distanţa finală între primii trei clasaţi a fost de o secundă fiecare). Pe a treia poziţie a urcat în final Nigel Mansell.

Eddie Irvine ajungea la Spa pe 29 august 1999 conducând campionatul mondial cu 2 puncte avantaj faţă de Mika Hakkinen. Dar în calificări, Mika şi David plecau din primele 2 poziţii. Frentzen şi Hill porneau cu Jordan-urile de pe 3 şi 4 urmaţi de Ralf Schumacher şi Eddie Irvine.

La start Hakkinen pleacă încet şi Coulthard profită de situaţie să îi forţeze mâna finlandezului. Cei doi au un mic acroşaj şi Coulthard iese primul din confruntare. Coulthard avea să câştige cursa în timp ce Mika termină cu greu pe poziţia secundă după o cursă neinspirată, afectat de incidentul de la start. Frentzen termina la treilea, urmat de Irvine (ajutat de colegul său, Salo, care l-a ţinut ocupat pe Ralf Schumacher). Damon Hill lua ultimul punct al carierei sale, pe poziţia a 6-a.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (31/41)

Era în martie 1991, la câteva zile după ce Ayrton îşi serbase cea de a 31-a aniversare. Nu mai câştigase în Brazilia până acum iar victoria nu venise aşa uşor ca în anii precedenţi ci fusese de-a dreptul dramatică. Williams începea să dezvolte cea mai puternică maşină a anilor ‘90 sub conducerea lui Adrian Newey iar motorul Honda începea să piardă din avantajul pe care îl avusese timp de peste 5 ani.

Senna pleca din pole position urmat de Patrese, Mansell, Berger, Alesi şi Prost. Problemele ivite la cutiile de viteze pe acest circuit denivelat au făcut ravagii în câmpul competiţional. Dar Senna dominase cursa şi spre final, problemele la cutia de viteze îl făceau să arunce pe apa sâmbetei avantajul cucerit din greu. Singura viteză care mai mergea era a 6-a aşa că Senna îşi încearcă norocul şi timp de 7 tururi forţează luând toate virajele în viteza a 6-a. Patrese îl ajungea din urmă şi dacă nu ar fi fost ploaia venită în ultimele momente ale cursei şi propriile probleme la cutia de viteze ale italianului, Senna ar fi pierdut şi această cursă.

Era un moment magic pentru publicul brazilian, McLarenul cu probleme trecând linia de sosire în ploaie la 3 secunde în faţa lui Patrese (avusese un avantaj de 40 de secunde), cu un Senna posedat urlând în cască: “Am câştigat! Am câştigat!”. Publicul în picioare în ploaie, comisarii de traseu dansând de bucurie în jurul maşinii terminate a lui Senna, a cărei cutie de viteze cedase după trecerea liniei de sosire. Brazilienii, aceiaşi care îl salutaseră pe Balestre cu un an înainte cu “Heil Hitler!” pentru ceea ce se întamplase la Suzuka în ‘89, creau o atmosferă electrică sărbătorind prima victorie acasă a eroului lor.

Senna avea un magnetism şi o teatralitate caracteristice lui şi cu toate că era fizic terminat de pe urma ultimelor 7 tururi, insistă să îşi ridice trofeul în aer sub privirile îngrijorate ale lui Ron Dennis. Pentru publicul brazilian a fost o cursă cum nu mai fusese alta, una din cursele care îi face până în ziua de azi să îşi aducă aminte de pilotul din Sao Paolo.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (30/41)

Martie 1991. Phoenix, Arizona, Marele Premiu al Statelor Unite. Ayrton Senna urcă în monopostul McLaren MP 4/6 pentru antrenamentele libere. Dotat cu un nou motor Honda, v12 faţă de precedentul v10, Senna se pregăteşte pentru un nou an şi o nouă luptă pentru campionat. După controversatul accident de la Suzuka din toamnă, Senna devenise dublu campion mondial iar atenţia sa era îndreptată în acest an spre cucerirea celui de al treilea titlu. Şi va începe în forţă, câştigând această primă cursă a sezonului 1991.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (29/41)

În 1989 la Suzuka, Prost fusese hotărât să nu îl lase pe Senna să treacă. Un an întreg de frustrări adunate de pilotul francez a dus la faimoasa coliziune din Japonia, care a decis clasamentul. La un an după, totul părea dat uitării, chiar şi Senna părea împăcat cu faptul că pierduse campionatul anterior datorită incidentului din Japonia. Însă în 1990, ajunşi în Japonia, Senna avea avantajul de a conduce clasamentul. Prost trebuia să câştige ultimele 2 curse pentru a avea şanse la titlul de campion. Situaţia din 1989 inversată.

În sesiunea de calificări, Senna câştigă pole-ul la musteaţă în faţa francezului. Brazilianul îi convinge pe comisarii de cursă să ia startul de pe partea curată a pistei, decizie ce revenea celui din pole. Însă peste noapte, FIA decide ca pole-ul să rămână pe partea murdară, în acest caz, Prost fiind foarte avantajat la start. Încă bântuit de teoriile conspiraţioniste despre Prost şi Balestre, Senna hotărăşte ceva înfricoşător. Dacă Prost va fi avantajat, el va reacţiona ca şi cum francezul nu e acolo.

Alain ia un start perfect, ajutat de pistă, Senna aflându-se la o zecime în urma sa. Brazilianul nu frânează în momentul în care Prost îi închide trasa în primul viraj iar cele două monoposturi ies de pe pistă într-un nor de praf şi eleroane zdrobite.

Senna era campion mondial, ultima cursă rămasă nemaipermiţându-i lui Prost să adune punctele necesare pentru a-l învinge pe brazilian. Un final la care nimeni nu s-ar fi aşteptat după întâmplările din ‘89. Cei 2 mari piloţi ai anilor 80, foşti colegi de echipă, se îndreaptă spre boxe, rivali pentru eternitate. Să fie acesta punctul culminant?

“What he did was disgusting. He is a man without value” – Alain Prost despre Ayrton Senna, după incident.

Ca orice geniu, Senna trăia intens. Decizia sa de a-i întoarce francezului favoarea din 1989, cu riscul de a provoca un accident care ar fi putut implica şi alţi piloţi şi ar fi putut avea urmări mai grave poate fi considerată una din cele mai periculoase accidente deliberate din istoria curselor cu motor.