Marele Premiu al Japoniei – Din 10 în 10 ani

Nu s-au disputat curse în 1959, 1969 sau 1979. Însă cea din 1989 va rămâne în amintirea multora pentru evenimentul de la şicană din turul 46 din 53. Imediat după ce l-a scos pe Senna din cursă, Alain Prost a mers în biroul lui Jean Marie Balestre, preşedintele FIA, şi acesta a oprit ceremonia de înmânare a premiilor şi l-a urcat pe podium pe Alessandro Nannini, Alain Prost devenind automat campion mondial. Este ironic că Max Mosley s-a folosit de intervenţia lui Balestre la Suzuka pentru a câştiga alegerile şi de a deveni preşedinte al FIA (şi cunoaştem cu toţii plăcerea preşedintelui Mosley de a interveni în decizii care nu sunt de competenţa lui).

Pe 22 octombrie, Senna se afla în pole, urmat de Prost, Berger, Mansell, Patrese, Nannini, Boutsen şi Alliot. Prost a avut un start mai bun şi a condus cursa în peste jumătate din distanţa ei. Însă Senna, ştiind că trebuie să câştige această cursă pentru a-şi păstra şansele de a deveni campion mondial, a tras tare şi în turul 46, la şicana dinainte de linia startului a intrat cu curaj în lateralul maşinii lui Prost. Francezul nu a acceptat mişcarea şi a virat în Senna intenţionat, ambele McLaren ieşind împreună de pe pistă. Comisarii de cursă au încercat să degajeze cele 2 maşini, Prost, sigur pe campionatul său ieşind din maşină iar Senna făcând semne disperate pentru a fi reintrodus pe pistă. Brazilianul a reuşit să repornească, a tăiat şicana, s-a asigurat că nu se apropie cineva şi a făcut un tur cu aripa faţă distrusă pentru a ajunge la boxe. Superioritatea netă a monopostului McLaren Honda a fost demonstrată de acele câteva tururi în care Senna a reuşit să îl ajungă pe Nannini, liderul cursei,  şi să îl depăşească în turul 50 exact în acelaşi loc în care a avut incidentul cu Prost.  Senna a câştigat cursa însă avea să fie descalificat pentru tăierea şicanei. Însă povestea nu se sfârşea aici. Senna era cât pe ce să renunţe la Formula 1 şi anul următor, tot la Suzuka, Senna şi Prost aveau să se ciocnească din nou.

31 octombrie 1999, ultima etapă a anului. Ferrari abia scăpaseră de Curtea de Apel a FIA, care îi controlase pentru nereguli în Malaezia şi evident, FIA declarase că maşinile roşii fuseseră în regulă, contrazicând afirmaţiile comisarilor din Malaezia.

Asta însemna că McLaren şi Ferrari luptau pentru ambele titluri. Irvine îl conducea pe Hakkinen cu 4 puncte şi Ferrari pe McLaren cu 4 puncte. Schumacher pleca din pole, urmat de Hakkinen, Coulthard, Frentzen şi Irvine. La ritmul scăzut al maşinilor Ferrari, irlandezul nu putea spera decât că Schumacher va câştiga cursa luându-i punctele lui Hakkinen.

Mika a avut startul mai bun, ieşind primul însă Coulthard era al treilea şi după o perioadă a greşit, stricând nasul maşinii şi intrând la boxe, distrugând şansele echipei britanice de a câştiga titlul mondial la constructori. Însă Hakkinen a dominat cursa câştigând al doilea său titlu mondial.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (29/41)

În 1989 la Suzuka, Prost fusese hotărât să nu îl lase pe Senna să treacă. Un an întreg de frustrări adunate de pilotul francez a dus la faimoasa coliziune din Japonia, care a decis clasamentul. La un an după, totul părea dat uitării, chiar şi Senna părea împăcat cu faptul că pierduse campionatul anterior datorită incidentului din Japonia. Însă în 1990, ajunşi în Japonia, Senna avea avantajul de a conduce clasamentul. Prost trebuia să câştige ultimele 2 curse pentru a avea şanse la titlul de campion. Situaţia din 1989 inversată.

În sesiunea de calificări, Senna câştigă pole-ul la musteaţă în faţa francezului. Brazilianul îi convinge pe comisarii de cursă să ia startul de pe partea curată a pistei, decizie ce revenea celui din pole. Însă peste noapte, FIA decide ca pole-ul să rămână pe partea murdară, în acest caz, Prost fiind foarte avantajat la start. Încă bântuit de teoriile conspiraţioniste despre Prost şi Balestre, Senna hotărăşte ceva înfricoşător. Dacă Prost va fi avantajat, el va reacţiona ca şi cum francezul nu e acolo.

Alain ia un start perfect, ajutat de pistă, Senna aflându-se la o zecime în urma sa. Brazilianul nu frânează în momentul în care Prost îi închide trasa în primul viraj iar cele două monoposturi ies de pe pistă într-un nor de praf şi eleroane zdrobite.

Senna era campion mondial, ultima cursă rămasă nemaipermiţându-i lui Prost să adune punctele necesare pentru a-l învinge pe brazilian. Un final la care nimeni nu s-ar fi aşteptat după întâmplările din ‘89. Cei 2 mari piloţi ai anilor 80, foşti colegi de echipă, se îndreaptă spre boxe, rivali pentru eternitate. Să fie acesta punctul culminant?

“What he did was disgusting. He is a man without value” – Alain Prost despre Ayrton Senna, după incident.

Ca orice geniu, Senna trăia intens. Decizia sa de a-i întoarce francezului favoarea din 1989, cu riscul de a provoca un accident care ar fi putut implica şi alţi piloţi şi ar fi putut avea urmări mai grave poate fi considerată una din cele mai periculoase accidente deliberate din istoria curselor cu motor.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (27/41)

După o luptă istovitoare cu Alain Prost în calificări, Senna reuşeşte, la capătul puterilor, să bată timpul francezului cu 0,4 secunde cu ocazia Marelui Premiu al Italiei de la Monza. De pe 3 pleca Berger, urmat de Mansell. Şi aşa aveau să şi termine, cu Senna dominând hotărât cursa, chiar şi după un restart neprevăzut. Deşi Alain a încercat să ducă Ferrari-ul pe prima poziţie la ei acasă, orice a făcut, Ayrton a făcut la fel de bine, în final, francezul reuşind să termine la aproape 6 secunde de pilotul McLaren. Senna se bucura de victorie pe teren inamic, numai cu un an înainte fiind huiduit de mulţimea de tifosi când i-a explodat motorul spre finalul cursei după o serie  uimitoare de fastest laps.

Marele Premiu al Marii Britanii – din 10 în 10 ani

18 iulie 1959, Aintree, Marea Britanie. A fost una din cursele la care Ferrari nu a participat. Dar pilotul lor, Tony Brooks a apărut la volanul unui Vanwall. Urma o bătălie între echipele britanice, iar englezii erau prezenţi în număr mare: BRM cu Harry Schell, Jo Bonnier, Ron Flockhart şi o intrare privată din partea lui Stirling Moss, Aston Martin cu Roy Salvadori şi Carroll Shelby, Cooper cu Jack Brabham, Bruce McLaren şi Masten Gregory în maşini de fabrică şi o serie de intrări private şi Lotus, cu Graham Hill şi Alan Stacey. Mai erau o serie de intrări din partea unor piloţi locali şi un număr mic de maşini de Formula 2.

Brabham a fost cel mai rapid în calificări, urmat de un surprinzător Salvadori, Schell, Trintignant, Gregory, Shelby, Moss şi McLaren. Brooks s-a calificat pe poziţia 17. La start, Brabham a plecat bine şi a avut cursa în mână până final. Dar locul doi a ţinut atenţia publicului trează, cu Moss plecând bine şi progresând prin plutonul fruntaş. Spre final, Stirling Moss şi Bruce McLaren au luptat roată la roată, englezul trecând linia de sosire la distanţă de 2 zecimi de secundă faţă de australian.

Peste 10 ani, pe 19 iulie 1969, Jackie Stewart făcea legea în campionatul mondial. Cu toate acestea, un accident în calificări, la Silverstone, l-a făcut să piardă pole-ul în favoarea lui Jochen Rindt de la Lotus. Erau urmaţi de Denny Hulme (McLaren), Jacky Ickx (Brabham) şi Chris Amon (Ferrari) pe a doua linie şi Surtees, Bruce McLaren (McLaren) şi Rodriguez pe linia a treia. Graham Hill pleca de pe poziţia a 12-a, nemulţumit de faptul că cea mai bună maşină îi era oferită coechipierului său, Rindt.

Cursa a fost o bătălie roată la roată între Stewart şi Rindt. Dar o aripă spate cu probleme îl face pe austriac să piardă 30 de secunde la boxe şi să îi lase cursa lui Stewart, care termină la un tur distanţă de Ickx, McLaren şi austriac.

Peste încă 10 ani, pe 14 iulie 1979, Marele Premiu al Angliei se desfăşura tot la Silverstone. Williams aveau un FW07 foarte bine pus la punct pe partea aerodinamică, Renault avea un motor puternic iar McLaren o maşină nouă, M29. Cursa se anunţa interesantă. Alan Jones (Williams) reuşi pole-ul, urmat de Jabouille (Renault), Nelson Piquet (Brabham), Clay Regazzoni (Williams), Rene Arnoux (Renault), Niki Lauda (Brabham), Watson (McLaren), Carlos Reutemann şi Mario Andretti (Lotus) şi Jacques Laffite (Ligier). Jody Scheckter, conducătorul campionatului, se afla pe un dezamăgitor loc 11.

La start Jones ia conducerea, urmat de Jabouille, Regazzoni şi Piquet. Dar un tete a queue făcut de Piquet îl propulsează pe Lauda pe 4. Însă în scurt timp, am bele Brabham cedează poziţii în favoarea lui Arnoux şi a lui Villeneuve, care plecat de pe 13, avansase furtunos, urmat de Scheckter. O serie de probleme tehnice, atât de caracteristice pentru Renault-urile din acea perioadă îi distrug cursa lui Jabouille. Jones trebuie să se retragă şi el din cursă cu probleme la motor, lăsând victoria în mâinile coechipierului său, Regazzoni. Este urmat pe podium de Arnoux şi Jean-Pierre Jarier (Tyrrell), care urcase în clasament spre finalul cursei. Era prima victorie a lui Frank Williams, după 10 ani de activitate ca echipă privată.

Pe 16 iulie 1989 ne aflam în plină Mansell-mania. Dar şi în epoca dominaţiei McLaren iar Senna şi Prost ocupau prima linie a grilei de start, francezul conducând detaşat bătătlia pentru campionat. Linia a doua era ocupată de Mansell şi Berger în Ferrari, urmaţi de Patrese (Williams), Gugelmin (March), Boutsen (Williams), Capelli (March), Nannini (Benetton) şi Piquet (Lotus).

Un element comic al începutului de cursă l-a reprezentat un incident care i-a implicat pe Larini, care plecase de la boxe, şi Jean Marie Balestre, care trecea pista în fugă, contra tuturor indicaţiilor sale de a nu se face un astfel de lucru. Larini reuşeşte să îl evite pe oficialul francez a cărui credibilitate începea să aibă de suferit.

Senna îl forţase pe Prost (care plecase mai bine) să îi recedeze prima poziţie, dar numai pentru a derapa din cursă în turul al 12-lea. Cursa a fost câştigată de Alain Prost, urmat de Mansell, care nu reuşeşte să îl ajungă din urmă pe francez şi Alessandro Nannini.

Din nou iulie, pe 11, 1999. Hakkinen pleca din pole iar Schumacher reuşea să despartă cele 2 McLaren pe grila de start. Irvine pleca al 4-lea. Greşeli de pilotaj îl fac pe german să piardă 2 poziţii la start şi să alerge pe 4. O nouă eroare în încercarea de a-l depăşi pe Irvine şi Michael loveşte puternic zidul la Stowe. Cursa este întreruptă: Schumacher suferă o fractură la picior iar cursa este oprită.

La restart, Irvine îi fură poziţia lui Coulthard. Probleme tehnice şi erori de echipă pentru McLaren îl fac pe Mika să piardă o roată şi să se retragă. Coulthard reuşeşte să câştige cursa, Irvine termină al doilea iar Ralph Schumacher (Williams) iese al treilea dintr-o bătălie cu Frentzen (Jordan).

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (26/41)

Deşi Senna câştigase deja 3 curse, monopostul McLaren Honda MP4/5B nu mai era aceiaşi maşină dominantă din 1988. Atât Ferrari cât şi Williams recuperaseră mult şi cu ocazia celei de a 6-a runde a Campionatului Mondial Patrese s-a intercalat între cele 2 McLaren, cu Berger în pole position.

La start, Patrese preia conducerea cursei dar Senna şi apoi Berger trec de el în următoarele tururi. Ferrari încep şi ei atacul şi victime le devin cele 2 Williams Renault şi Benneton-ul lui Piquet. Mansell nu are cum să se opună şi este depăşit de un Prost aflat în ofensivă, plecat de pe poziţia a 13-a. Cele 2 McLaren încep să arate probleme la cauciucuri şi Berger intră primul la boxe cu o astfel de problemă. În turul 63, cu 6 tururi înainte de final, un cauciuc îi explodează lui Senna, aflat la conducerea cursei, şi deşi ajunge cu bine la boxe maşina este prea avariată pentru a mai continua. Prost preia conducerea, urmat de Mansell şi Berger. Englezul are un derapaj în stil propriu şi se găseşte în urma austriacului cu câteva tururi înainte de final. Însă Mansell atacă şi îl depăşeşte pe Berger în curbă, pe exterior, în ultimul tur (una din faimoasele depăşiri à la Mansell).

Alain Prost îşi începuse lupta pentru titlul mondial. Francezul simţea că are o maşină care începea să facă faţă cu brio McLaren-ului lui Senna.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (23/41)

Pe 5 noiembrie 1989 ultima cursă a sezonului avea loc la Adelaide. Însă campionatul mondial fusese decis cu o cursă înainte, la Suzuka, când Prost l-a scos pe Senna din cursă. Brazilianul, care îşi văzuse locul întâi de pe podium negat de către Jean-Marie Balestre, îl acuza acum pe acesta de manipularea campionatului mondial în favoarea conaţionalului său, Prost.

Ca de obicei, Senna se afla în pole position, încercând să demonstreze lumii că ar fi putut la campionatul mondial şi în ‘89 dacă nu ar fi fost jocuri de culise. Îl urmau Prost, Martini, Nannini, Boutsen, Patrese, Mansell şi Modena.

Însă în ziua cursei ploua torenţial. După un tur de recunoaştere au avut loc discuţii între piloţi şi organizatori iar Prost a refuzat să ia parte. Cursa a pornit fără el şi au început accidentele: Senna, aflat în frunte, nu îl vede pe Brundle şi întră în el; Piquet îl asaltează în acelaşi mod pe Ghinzani, practic intrând sub maşina acestuia (urmele cauciucurilor lui Ghinzani văzându-se clar pe casca brazilianului). Cursa avea să fie câştigată de Boutsen, un pilot stabil în condiţii adverse.

Senna avea să aibă un intersezon dificil, fiind suspendat de FIA pentru 6 luni şi amendat cu 100.000 de dolari.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (22/41)

După o nouă victorie în Marele Premiu al Spaniei, Senna trebuia să câştige cursa din Japonia pentru a putea avea şanse la titlul mondial. Dacă o câştiga, lupta pentru campionat s-ar fi purtat la Adelaide, ultima etapă a sezonului. Aşa că, un brazilian foarte motivat pleca la Suzuka din pole position, urmat de rivalul Alain Prost, care conducea clasamentul.

Dar la start, francezul pleacă primul şi următoarele 46 de tururi Ayrton îl urmăreşte şi se apropie inexorabil, ambii alergând cu acelaşi motor Honda, Alain avantajat pe liniile drepte, Ayrton avantajat în viraje. În turul 46, la şicana dinainte de ultimul viraj, Senna încearcă să treacă de Prost într-una din mişcările lui agresive, însă francezul nici nu se lasă intimidat şi nici nu renunţă la spaţiul său de pe pistă, hotărât fiind dinainte de cursă să nu îi facă nici o concesie coechipierului său. Cele două monoposturi se agaţă şi ambii piloţi McLaren se află opriţi pe marginea pistei.

Prost, convins că totul s-a terminat şi campionatul era al său, coboară fără griji din maşină. Dar Senna nu renunţă şi face semn comisarilor să îl împingă înapoi în cursă. Maşina îi reporneşte, scurtcircuitează şicana şi cu aripa faţă distrusă face un tur înainte să intre la boxe. Iese la 5 secunde în urma lui Nannini (Benetton) şi în decurs de două tururi îl ajunge pe italian din urmă şi îl depăşeşte exact în acelaşi loc în care Prost l-a scos afară. Ayrton Senna ducea motorul Honda pe prima treaptă a podiumului la el acasă iar fanii japonezi erau în aer.

Însă FIA şi preşedintele Jean Marie Balestre au decis ca pe podium să urce Nannini iar Senna a fost descalificat pentru că a taiat şicana. Alain Prost a devenit campion mondial iar echipa McLaren a contestat decizia FIA. Senna a fost amendat cu 100.000 de dolari şi suspendat pentru 6 luni. În acel moment brazilianul se gândea să renunţe la Formula 1.

Pentru spectatori, acea zi avea să rămână în amintite drept una din cele mai spectaculoase confruntări pe pistă din ultimii ani. Senna a dat ce avea mai bun, Prost şi-a impus punctul de vedere. Era punctul culminant al unui an exploziv, situaţie ce avea să se oglindească 18 ani mai târziu în conflictul dintre Alonso şi Hamilton, McLaren şi FIA.

“Ayrton has a small problem. He thinks he can’t kill himself because he believes in God and I think that is very dangerous for the other drivers.“
Alain Prost, 1989

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (18/41)

Pe lungile linii drepte ale vechiului circuit Hockenheim, McLaren au dominat încă odata, singura împotrivire venind din partea lui Gerhard Berger, care însă nu a putut face faţă puterii motoarelor Honda şi mai târziu a lovit o barieră fiind scos din cursă. Senna a condus în prima parte a cursei, a pierdut conducerea când o problemă l-a ţinut timp îndelungat la boxe şi a recâştigat-o când coechipierul său a trebuit să încetinească cu probleme la cutia de viteze.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (17/41)

Sătul de atmosfera pro Senna din boxele McLaren, Alain Prost, care credea că inginerii de la Honda îl favorizează pe Ayrton, îşi anunţă plecarea de la McLaren cu ocazia Marelui Premiu al Franţei, disputat la data de 9 iulie 1989 la Paul Ricard, în sudul Franţei. Încheia astfel o relaţie de 5 ani cu echipa engleză, căreia îi adusese nenumărate victorii şi 2 campionate mondiale. Prost pleca la Ferrari iar locul său era luat de Gerhard Berger, care la acea dată nu ştia, dar avea să schimbe numărul 28 de la Ferrari pe numărul 28 de la McLaren.

Senna pleacă de pe poziţia a doua, pole-ul fiind reuşit de astă dată de Alain Prost. Însă îi fură conducerea cursei francezului.

Dar numai pentru scurt timp, pentru că în urma lor, în primul viraj se dezlănţuie haosul. Mauricio Gugelmin intră în Boutsen şi Mansell şi este propulsat în aer. Are loc o busculadă şi cursa este oprită. După restart, pe lunga linie a boxelor, Senna abandonează cu probleme de transmisie iar Alain Prost câştigă fără nici o problemă GP-ul ţării sale urmat de Mansell, Patrese şi debutantul Jean Alesi.

Ayrton Senna – 10 ani în imagini (15/41)

Senna şi Prost se află la boxele echipei McLaren, joi 4 mai 1989. Tocmai au realizat cei mai buni timp pentru echipa lor în antrenamentele libere. În calificări, Senna a obţinut pole position iar Prost pleacă al doilea. În cursă, nimic nou, cele 2 McLaren şi mai ales Senna domină fără drept la replică. Alain termină al doilea la aproape un minut în urma brazilianului, urmat de Stefano Modena (un an bun pentru echipa Brabham). Pentru Senna, este a doua victorie la Monaco.

Ayrton Senna îşi duce nestingherit McLaren-ul MP4-5 spre o nouă victorie la Monte Carlo.