Shanghai 2009 – Red Bull au avut aripi

Pe cât de surprinzătoare au fost calificările de sâmbătă, pe atât de surprinzătoare a fost şi cursa de duminica. Când a început transmisiunea ploua intens la Shanghai, vânt puternic pe circuitul chinez.

Startul a fost lansat în spatele Safety Car-ului şi pentru 8 tururi maşinile au circulat una după alta la viteze mici învăţând condiţiile. Glock şi Kubica pornesc de la boxe.china_start_01Pentru Rosberg şi Alonso, bine clasaţi dar cu puţin combustibil această plecare lansată înseamnă o oprire la boxe după câteva tururi. Au revenit în spatele plutonului.

Safety Car-ul se retrage şi cursa începe în turul 8. Vettel conduce în faţa lui Webber, urmaţi de Barrichello, Button, Trulli, Raikkonen, Hamilton, Buemi, Heidfeld şi Kovalainen. În decursul turului 9 Hamilton reuşeşte să treacă de Raikkonen după puţină tatonare. Kimi transmite prin radio că motorul nu se comportă cum trebuie.

china-3Primele ieşiri în decor sunt ale lui Buemi şi Heidfeld, care pierd câteva poziţii cu această ocazie. Barrichello o păţeşte şi el şi Button preia poziţia a 3-a. Hamilton trece şi de Trulli şi se află pe locul 5. Massa îl ajunge din urmă şi depăşeşte pe coechipierul său în timp ce Hamilton forţează şi derapează, revenind pe poziţia a 10-a.

Buemi reuşeşte să avanseze rapid şi în turul 13 trece de Trulli pentru poziţia a cincea.china-1_01

Webber şi Vettel intră la boxe în tururile 15, respectiv 16. Button conduce cursa. Heidfeld îl agaţă pe Glock şi pilotul BMW ajunge pe locul 19.

În turul 18 Kubica intră puternic în spatele lui Trulli şi bucăţi din maşinile celor doi sunt împrăştiate pe circuit. Safety Car-ul îşi face din nou apariţia.

china-2Turul 19 – Button, Barrichello şi Buemi intră la boxe. Trulli se retrage. Ordinea era acum: Vettel, Button, Massa, Webber, Raikkonen, Hamilton, Barrichello, Kovalainen, Bourdais, Buemi, Glock, Nakajima, Alonso, Fisichella, Piquet, Rosberg, Heidfeld, Kubica şi Sutil pe poziţia 19.

În turul 21 Massa opreşte încet în mijlocul circuitului. Cursa e terminată pentru el, motorul i s-a oprit, aparent datorită unei probleme electrice.

Turul 23 şi Vettel conduce cursa repornită. Este urmat de Button, Webber, Hamilton – care tocmai trecuse de Raikkonen, Kovalainen – care tocmai trecuse de Barrichello. Vettel se distanţează rapid.

Până în turul 30, Nakajima şi Piquet mai ies în decor de câteva ori. În turul 29 Button, urmărit îndeaproape de Webber iese de pe circuit şi revine în urma australianului de la Red Bull. Situaţia se repetă mai târziu, de data asta Button fiind cel avantajat şi recâştigă poziţia a doua, dar nu pentru mult timp. Monopostul Brawn nu pare să mai aibă aceiaşi viteză dominantă ca în primele două curse şi Webber îl depăşeşte uşor.

Turul 34 – Hamilton intră la boxe de pe 4 şi reiese pe 8. Kovalainen intră şi el în turul următor. Vettel şi Webber fac schimb de fastest laps, ambii în intervalul 1:53, restul plutonului aflându-se în intervalul 1:55. Bourdais şi Alonso au şi ei partea lor de derapaje.

Turul 38 - Vettel intră la boxe pentru ultima schimbare lăsând locul 1 lui Webber. Vine rândul lui Mark şi Jenson Button reia prima poziţie. Sebastien reuşeşte să îl depăşească pe Jenson şi revine la conducerea cursei.

Rosberg intră la boxe în turul 41 şi iese pe intermediare, singurul pilot care face asta. O alegere care nu avea să fie bună, Nico încheind cursa pe locul al 15-lea. Iar cursa lui Kazuki a fost şi mai dezastruoasă, după o serie de ieşiri în decor iese din cursă în turul 43 cu probleme la transmisie. Williams ratează încă odată.

china-5Cele 2 Red Bull au fost într-o formă superbă. Brawn s-au chinuit pe ploaie şi în final Vettel a obţinut prima victorie din existenţa echipei Red Bull iar Webber a completat dubla. Au urmat la o distanţă destul de mare cele două monoposturi Brawn, cu Button şi Barrichello. O explicaţie a succesului maşinii Red Bull, ar fi, conform site-ului GrandPrix.com, faptul că această maşină este o mare consumatoare de pneuri pe pistă uscată dar pe vreme ploioasă, acest dezavantaj devine avantaj pentru că lipsa uzurii pe ploaie combinat cu aerodinamica maşinii duc la o aderenţă mai bună decât cea a monopostului Brawn care este bun pe uscat însă pe ploaie nu generează îndeajuns de multă căldură în cauciucuri pentru a obţine o bună aderenţă (Button a declarat că maşina părea să plutească pe suprafaţa umedă şi că reuşea cu greu să o controleze) – vezi comentariile mai jos. Aparent, ploaia a ajutat monoposturile Red Bull şi în privinţa problemei care au avut-o cu axul roţii spate. Pe o pistă uscată stress-ul ar fi fost mult mai mare asupra componentelor însă pe ploaie uzura a fost mai mică.

Şi Safety Car-ul i-a favorizat. Mark Webber, preşedintele Grand Prix Driver Associaton a fost foarte încântat de startul lansat: “Safety Car-ul a ajutat pornirea maşinilor într-un start mult mai controlat decât ar fi putut fi. În 10 ani de Formula 1 am învăţat că nu e neapărat nevoie să avem un start de pe loc. Ne putem folosi de Safety Car şi merge chiar bine.” Printre spectatori nu e cea mai populară decizie însă piloţii sunt de acord cu un astfel de start din motive de siguranţă.

Locul 5 a fost ocupat de Heikki Kovalainen pentru McLaren. Finlandezul a reuşit să se claseze mai bine ca coechipierul său şi a reuşit primele sale puncte din sezon. După un start furtunos şi beligerant, Hamilton a avut câteva ieşiri în decor şi a terminat în urma lui Kovalainen. Monoposturile McLaren Mercedes au fost într-o formă mult mai bună ca la cursele precedente şi asta se poate vedea din faptul că Lewis a forţat maşina simţind că are cu ce lucra.

Însă locul 6 i-ar fi putut aparţine lui Adrian Sutil. Pilotul Force India a dus o cursă stabilă dar spre final, cu o pereche de gume uzate a suferit de pe urma apei din abundenţă pe circuit şi a lovit zidul de cauciucuri cu 6 tururi înainte de final. Încă o dezamăgire pentru Force India.

Ferrari şi BMW au ratat din nou şansa de a înscrie. Echipa italiană se află acum în faţa celei de a 4-a curse şi nu au nici un punct obţinut.

Nici Renault nu au reuşit mare lucru. Cu Alonso plecat de pe 2, echipa franceză a demonstrat că poziţia fruntaşă a  lui Fernando se datorează cantităţii mici de combustibil. În final, după un tete-a-queue spaniolul a terminat pe poziţia a noua. Iar Nelson Piquet a ieşit de pe circuit de câte ori a avut ocazia. Flavio Briatore nu e cunoscut drept cel mai diplomat personaj şi s-a văzut pe figura lui dispreţul faţă de greşelile brazilianului.

china-7Dar victorioşii zilei sunt piloţii Red Bull. Vârful de lance Sebastien Vettel ajutat de experimentatul Webber au mers ca şi cum nu ar fi plouat. Prima victorie a echipei Red Bull este una cu adevărat meritată.

china-6

5 Răspunsuri sa “Shanghai 2009 – Red Bull au avut aripi”

  1. N-am inteles asta: “O explicaţie a succesului maşinii Red Bull, ar fi, conform site-ului GrandPrix.com, faptul că această maşină este o mare consumatoare de pneuri pe uscat”

    Tu ai inteles cum vine treaba?

  2. liviuaileni Spune:

    :) o sa incerc sa reformulez, dar pe scurt, pt tine: adica consuma guma la greu pe pista uscata dar pe ploaie uzura e mai redusa.. asta ii ajuta cu cantitatea de combustibil carata si cu numarul de pitstopuri. Si mai sigur, citez (English):

    ” Jenson was not sure why the Brawn could not compete with the Red Bulls but there is one possible explanation. The RBR5 is a car that is tyre-hungry in the dry. In the wet, when there is less grip, the disadvantage becomes an advantage. The Brawn is very kind to its tyres in the dry but in the wet proved unable to generate enough heat in the tyres. Button talked of feeling that the car was floating on the surface of the water, while Vettel and Webber were able to find grip.

    The weather also probably helped the Red Bulls to survive. The team went into Sunday worried that the cars would fall foul of the same driveshaft problems that had made the qualifying day such a challenge. On a dry track the components would have had to cope with much heavier loadings, but in the wet the stresses and strains were lower. “

  3. liviuaileni Spune:

    Cred ca masina Red Bull are o apasare aerodinamica mai puternică ca cea Brawn, tocmai din acest motiv uzura la pneuri e mai puternică pe uscat. Pe ploaie, asta îi ajută, pista fiind umedă nu afectează cauciucurile aşa mult şi apăsarea aerodinamică mai mare îi oferă o mai mare aderenţă. Pe când Brawn, neavând acea apăsare, nu consumă pneurile aşa tare pe uscat dar nu reuşeşte să le încălzească pe ploaie.

  4. aha, mersi, deci de la apasarea aerodinamica. Aiurea strategie, au dat in bobi si au vazut ca tot campionatul va fi ploios sau doar au dat-o putin in bara cu designul ?

  5. liviuaileni Spune:

    :) buna faza cu bobii :D
    in Bahrein nu stiu daca ploua dar o furtuna de nisip tot vine, poate castiga Ferrari acolo si ii lasa pe toti in ceata (ca ei au facut antrenamentele de primavara acolo).

Lasă un Răspuns